Halep 100! Bornă impresionantă atinsă de Simona la turneele de Grand Slam, după victoria cu Swiatek
articol scris de Digi Sport14.02.2021, 12:42
Simona Halep (2 WTA) s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open, după ce a învins-o pe Iga Swiatek (17 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-4.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Următoarea adversară a româncei va fi fostul lider mondial Serena Williams (11 WTA), care a trecut în optimi de Aryna Sabalenka, scor 6-4, 2-6, 6-4.
Galerie Foto
Halep 100! Bornă impresionantă atinsă de Simona la turneele de Grand Slam, după victoria cu Swiatek
Grație victoriei contra polonezei Iga Swiatek, Simona Halep a ajuns la 100 de victorii în turneele de Grand Slam. Performanța Simonei vine după 138 de meciuri disputate la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon, respectiv US Open.
Dintre cele 100 de victorii ale Simonei, 28 au venit la Australian Open, 31 la Roland Garros, 24 la Wimbledon și 17 la US Open.
Cele mai bune performanțe ale Simonei Halep la turneele de Grand Slam au avut loc la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, când jucătoarea noastră a reușit să câștige trofeele puse în joc. De asemenea, constănțeanca a ajuns în finală la Australian Open 2018, dar și la Roland Garros 2014 și 2017.
"Acum am aflat acest lucru (n.r - vineri). O să mă gândesc la asta. Da, pot să spun că e o motivație suplimentară, ce contează însă e să mă concentrez pe ceea ce am de făcut și să joc bine, asta e tot ce îmi doresc la toate Slamurile. La toate turneele, de fapt", a declarat Simona Halep, pentru treizecizero.ro, în momentul în care i s-a spus că va ajunge la 100 de victorii la turneele de Grand Slam, dacă va trece de Iga Swiatek.
Simona Halep la turneele de Grand Slam:
- Australian Open - 28 de victorii, 10 înfrângeri (cel mai bun rezultat - finală, în 2018)
- Roland Garros - 31 de victorii, 10 înfrângeri (cel mai bun rezultat - titlul, în 2018)
- Wimbledon - 24 de victorii, 8 înfrângeri (cel mai bun rezultat - titlul, în 2019)
- US Open - 17 victorii, 10 înfrângeri (cel mai bun rezultat - semifinală, în 2015)
Etichete: tenis , wta , simona halep , grand slam , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...