Goran Ivanisevic: "Novak Djokovic ne-a legat cu cătușe, ne-a smuls unghiile și multe lucruri pe care nu vi le pot spune"
articol scris de Digi Sport12.06.2023, 08:48
Novak Djokovic (36 de ani, 3 ATP) s-a impus în trei seturi în fața lui Casper Ruud (24 de ani, 4 ATP), scor 7-6 (1), 6-3, 7-5 și a câștigat Roland Garros 2023.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ce spune Goran Ivanisevic despre Novak Djokovic
Galerie Foto
Marele campion sârb a reușit, astfel, să devină jucătorul de tenis cu cele mai multe titluri de Grand Slam câștigate - 23.
La festivitatea de premiere, "Nole" le-a cerut scuze celor din echipa sa pentru felul în care i-a "torturat" în ultima vreme.
Goran Ivanisevic, care este antrenorul lui Novak Djokovic din 2019, a râs în lojă, în timpul discursului elevului său, iar la final a glumit cu jurnaliștii prezenți la Paris: "Ne-a torturat! Ne-a legat cu cătușe timp de trei zile", a spus croatul, conform Tennis Majors.
"Novak nu a venit cu prea multă încredere la acest turneu și nici într-o formă prea bună. Nu m-am îngrijorat! Turneele care contează acum pentru el sunt cele de Grand Slam. Are acest software în cap, pe care îl poate schimba când vine un Grand Slam. În turneele majore, tenisul devine un sport diferit comparativ cu alte turnee. Și-a schimbat software-ul. În ziua în care am ajuns aici, era mai bine, era mai mult motivat, era înfometat de succes", a dezvăluit Goran Ivanisevic.
Jurnaliștii de la Paris au vrut să știe ce le face mai exact Novak Djokovic celor din echipa sa, după ce la festivitatea de premiere a spus că "îi torturează".
"Nu e ușor de lucrat cu el, mai ales când lucrurile nu merg în direcția lui. Dar suntem aici să ne punem spatele la bătaie, să o încasăm. Pentru asta se numește echipă. Uneori nu e ușor, e chiar complicat. În cele din urmă pentru asta trăim, pentru turnee cum este acesta și pentru finaluri de acest gen. Ne-a torturat, ne-a smuls unghiile și multe alte lucruri pe care nu vi le pot spune, dar suntem aici, suntem în viață. Inima mea e încă ok, sunt un om bătrân, trebuie să am grijă de ea", a mai spus croatul de 52 de ani.
Antrenorul a ales să nu vorbească prea mult despre obiectivele lui Novak Djokovic pentru restul carierei.
"Trebuie să-l întrebi pe el care sunt obiectivele lui. Toate prostiile astea au început în Australia, anul trecut, acum are 23 de titluri de Grand Slam. Îmi pare rău că Rafa nu este aici, îmi doresc să revină și să mai câștige și el un titlu major. Djokovic poate câștiga Grand Slam-ul calendaristic, a fost aproape și la US Open. Nu știu câte va câștiga, dar mai e combustibil", a mai spus Ivanisevic.
Soția lui Novak Djokovic a văzut meciul istoric alături de starul care a semnat ”divorțul de 650 de milioane de dolari”
Galerie Foto
Novak Djokovic (36 de ani, 3 ATP) l-a învins pe Casper Ruud (24 de ani, 4 ATP), scor 7-6 (1), 6-3, 7-5, în finala Roland Garros 2023 și a ajuns la 23 de titluri de Grand Slam câștigate, un record.
Campionul sârb a fost susținut din tribună de soția sa, Jelena, și de copiii cuplului.
Jelena Djokovic a stat în lojă de copiii săi, dar și de Tom Brady, unul dintre cei mai mari jucători de fotbal american din istorie.
Cei doi au discutat în repetate rânduri pe durata meciului de la Paris.
După meciul împotriva lui Casper Ruud, Novak Djokovic a avut un mesaj pentru copiii săi, dar și pentru tinerii fani din toată lumea.
”Copiii mei sunt în tribună și mi-ar plăcea să pot să-i inspir cu acest moment. De fapt, vreau să transmit un mesaj pentru toți copiii care au anumite aspirații. Când aveam 7 ani, am visat să fiu numărul 1 în tenis, iar acum sunt recunoscător.
Am simțit că am avut puterea să-mi creez propriul destin și am crezut asta în fiecare zi. Vreau să le spun tuturor copiilor să-și urmeze visul. Dacă vreți un viitor mai bun, creați-l! Credeți în voi!", a spus Novak Djokovic, la festivitatea de premiere”, a spus Novak Djokovic.
Tom Brady, ”divorț” de 650 de milioane de dolari
În toamna anului trecut, Tom Brady și modelul Gisele Bundchen au decis să divorțeze.
Galerie Foto
Presa din SUA a numit de-a lungul timpului ruptura dintre Brady și Bundchen ”divorțul anului” sau ”despărțirea de 650 de milioane de dolari”, cu referire la averea adunată de cei doi.
Etichete: novak djokovic , roland garros , goran ivanisevic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...