Video Gest ciudat la Turneul Campioanelor. Kuznetsova şi-a tăiat o şuviţă de păr în timpul meciului
24.10.2016, 20:47Svetlana Kuznetsova, locul 9 WTA, şi-a tăiat o şuviţă de păr în timpul meciului cu Agnieszka Radwanska, locul 3 mondial, din prima etapă a Grupei Albe de la Turneul Campioanelor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În timpul unei pauze dintre gameuri, Kuznetsova, aflată pe scaun, a luat o foarfecă şi a tăiat o şuviţă din părul împletit.
Potrivit L'Equipe, Kuznetsova pare să fi scăpat de o mare greutate după ce şi-a tăiat din păr, deoarece acest gest a venit în timp ce era condusă cu 1-2 în setul decisiv, însă apoi a reuşit să revină şi să câştige meciul.
VIDEO CU MOMENTUL INEDIT
În interviul acordat pe teren la finalul meciului, Kuznetsova a afirmat că efectiv s-a simţit extenuată: "Au fost momente când mă gândeam pur şi simplu să mă întind pe teren şi să-i las să mă ia de acolo", a spus sportiva rusă, care, sâmbătă, a câştigat turneul de la Moscova, iar apoi a sosit la Singapore pentru Turneul Campioanelor.
Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului şi a doua favorită, a fost învinsă, luni, cu scor 5-7, 6-1, 5-7, de ultima jucătoare calificată la Singapore, rusoaica Svetlana Kuznetsova, locul 9 WTA, în primul meci din Grupa Albă a Turneului Campioanelor.
Partida a durat două ore şi 48 de minute, iar sportiva din Rusia a salvat o minge de meci la scorul de 4-5 în decisiv, pe serviciul adversarei.
Kuznetsova a obţinut in extremis calificarea la finala sezonului, după ce a câştigat, sâmbătă, Kremlin Cup.
Ediţia din acest an a Turneului Campioanelor va fi transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport între 23 şi 30 octombrie.
Din 2017 vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.
Etichete: turneul campioanelor , svetlana kuznetsova , kuznetsova radwanska
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...