Fostul antrenor o avertizează pe Simona Halep înaintea debutului la turneul WTA de la Praga
08.08.2020, 15:59Daniel Dobre, fostul antrenor al Simonei Halep, a vorbit la emisiunea "Așii Tenisului" despre revenirea româncei în circuit, după 5 luni de pauză. Halep va juca în primul tur al turneului WTA de la Praga cu Polona Hercog (numărul 45 WTA).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sportiva din România, principala favorită a competiției din capitala Cehiei, va evolua în prima rundă împotriva Polonei Hercog. Va fi a patra confruntare dintre cele două jucătoare. În precedentele trei jocuri, sportiva din România s-a impus de două ori, anul trecut, la Miami și Eastbourne, în timp ce Hercog a învins-o pe Simona în 2009, la Sofia. Simona Halep este înscrisă și în competiția de dublu, unde va face pereche cu Barbora Strycova.
Daniel Dobre are încredere că Simona Halep este pregătită pentru a reveni în circuitul WTA, în ciuda pauzei îndelungate: "Simona se adaptează foarte repede, totuși sunt 5 luni de pauză, a avut și o accidentare. Are toate atuurile ca sa joace bine la Praga, dar va trebui sa fie atentă la variațiile jocului adversarei. Va juca și la dublu pentru a avea mai multe meciuri în picioare, e o pregătire oficială. Va face pereche cu Barbora Strycova, sunt prietene, va fi spectaculos", a spus Dobre în emisiunea Așii Tenisului.
Daniel Dobre, fostul antrenor al Simonei: "E un sezon ciudat, sunt multe probleme"
Tehnicianul alături de care Simona Halep a cucerit trofeul de la Wimbledon, Daniel Dobre, s-a arătat nedumerit de regulile pentru organizarea turneelor WTA și ATP după declanșarea pandemiei: "WTA și ATP au propriile proceduri care trebuie implementate în contextul regulilor din fiecare țară. Jucătoarele vor sta separat în hotel, pentru a reduce riscurile de infectare.
Regulile nu sunt foarte clare, dacă un membru al echipei este infectat, ești descalificat. Ce se întâmplă dacă un jucător ajunge în semifinală? Ce se întâmplă cu punctele? E un sezon ciudat, nu se știe ce se întâmplă cu punctele, sunt foarte multe probleme. La noi sunt stricte regulile, sunt foarte greu de respectat. Eu, personal, aș interzice turneele în această perioadă în Romania".
Alături de Simona Halep, România va mai avea cel puțin alte trei reprezentante pe tabloul principal al turneului de la Praga. Patricia Țig, Irina Begu și Ana Bogdan sunt, până în prezent, sigure de prezența pe tabloul principal, iar lor li se vor putea alătura Irina Bara, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Laura Paar, care joacă în calificări.
- Turneul WTA de la Praga, de categorie International, va fi transmis în direct, de pe 10 august pe canalele Digi Sport!
Etichete: simona halep , daniel dobre , halep hercog , turneul wta praga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...