Federer, surprins de evoluția sa din 2017: ”Nu am fost departe de a cădea pe locul 35. Este formidabil!”
20.03.2017, 10:23Tenismanul elveţian Roger Federer s-a declarat ”complet surprins” după victoria sa din turneul ATP Masters 1000 de la Indian Wells, în finala căruia a dispus în două seturi, 6-4, 7-5 de compatriotul său, Stan Wawrinka.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Sunt complet surprins de tot ceea ce s-a întâmplat, pentru că nu am fost departe de cădea pe locul 35 mondial, dacă nu aş fi participat la Australian Open (din luna ianuarie, unde a cucerit trofeul) sau dacă aş fi fost eliminat mai devreme. Acum sunt pe locul 6 şi este formidabil. Sunt cu adevărat foarte mulţumit nu doar de victorii, dar şi de modul în care am reuşit să-i înving pe Stan, pe Rafa (în optimile de finală), precum şi pe toţi cei pe care i-am învins în Australia. Este extraordinar, însă surpriza rămâne mare”, a declarat Federer.
Fostul număr unu mondial consideră că a avut un avantaj din punct de vedere fizic în faţa lui Wawrinka, după meciurile dificile pe care acesta le-a avut în optimi şi în sferturile de finală, cu japonezul Kei Nishikori şi austriacul Dominic Thiem, ambele câştigate în trei seturi.
”Şi eu, însă, m-am aflat cu adevărat sub o mare presiune din dorinţa de a face un meci bun şi am abordat această finală cu o intensitate bună. Nu mi-am schimbat jocul în raport cu celelalte meciuri pe care le-am disputat şi am putut evolua în acelaşi mod ca şi în partidele precedente. Am fost pregătit şi asta m-a calmat înaintea meciului”, a explicat Federer.
Referindu-se la următorul turneu la care va participa, unul la fel de dificil, Masters-ul de la Miami (Florida), elveţianul a spus: ”Voi avea câteva zile de pauză, iar acum este foarte important să mă odihnesc. Ştiu cât este de dificil să câştigi turneele de la Indian Wells şi Miami. Din acest moment nu voi veni la Miami cu obiectivul de a câştiga titlul, chiar dacă toată lumea aşteaptă asta de la mine, după acest debut de sezon. Cunosc pericolul primelor tururi în turneele Masters 1000”.
Roger Federer, în vârstă de 35 ani, are în palmares 18 titluri de Mare Şlem, iar duminică a câştigat cel de-al 90-lea turneu din cariera sa în circuitul ATP și al 25-lea ”Masters”.
Miami Open e ÎN DIRECT la Digi Sport în perioada 22 martie - 2 aprilie.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
AGERPRES
Etichete: rafael nadal , roger federer , australian open , indian wells , 2017 , stan wawrinka , surprins
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...