Federer s-a calificat fără emoţii în finala Australian Open. Adversarul său din semifinale a abandonat
26.01.2018, 12:14Elveţianul Roger Federer, numărul 2 mondial, s-a calificat în finala Open-ului Australiei, după abandonul adversarului său, sud-coreeanul Hyeong Chung, în setul al doilea al semifinalei, la scorul de 6-1, 5-2.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Chung (21 de ani), unul dintre cei mai promiţători tineri jucători din circuitul mondial, a acuzat probleme la piciorul stâng şi s-a retras de pe teren, după 62 de minute de joc.
Roger Federer (36 de ani) este deţinătorul titlului la Australian Open, turneu pe care l-a câştigat de cinci ori până acum (2004, 2006, 2007, 2010, 2017), şi va disputa a 30-a finală de Grand Slam din carieră.
Elveţianul îl va avea ca adversar în finala de duminică pe croatul Marin Cilic (29 de ani), cap de serie numărul 6, care l-a învins joi, în prima semifinală, pe britanicul Kyle Edmund, scor 6-2, 7-6 (7/4), 6-2.
Federer şi Cilic au disputat anul trecut finala turneului de la Wimbledon, câştigată fără probleme de Federer (6-3, 6-1, 6-4).
Cei doi s-au întâlnit de nouă ori până acum în circuitul profesionist. Opt dintre partide au fost câştigate de Federer, care a pierdut o singură dată în faţa lui Cilic, în semifinalele US Open 2014, unicul turneu de Grand Slam câştigat de croat.
Roger Federer, cel mai titrat jucător din istoria tenisului, în era Open, speră să-şi treacă în palmares duminică al 20-lea titlu de Grand Slam din carieră.
Anul trecut, elveţianul l-a învins în finala Australian Open pe marele său rival, spaniolul Rafael Nadal, în cinci seturi (6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3).
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: federer , roger federer , federer finala australian open , federer chung melbourne , federer cilic finala australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...