Galerie Foto Fanii Simonei Halep "i-au blocat" twitterul lui Cahill! Toţi îi cer un singur lucru
12.05.2019, 11:36
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii Simonei Halep au luat cu asalt contul de twitter al lui Darren Cahill, rugându-l să se întoarcă alături de campioana noastră. Totul în contextul mesajelor trimise între cei doi pe reţeaua de socializare, înainte de finala de la Caja Magica.
Darren Cahill i-a trimis un mesaj special Simonei Halep, după calificarea în finala de la Madrid, iar răspunsul sportivei noastre nu a întârziat să apară. Mai mult, aceasta nu s-a ferit să recunoască faptul că australianul este o piesă lipsă din echipa ei.
"E cu siguranţă un loc special (n.r.- Madrid) datorită oamenilor. Loja mea îţi simte lipsa", a fost răspunsul pe care Simona i l-a dat lui Cahill, pe Twitter.
"Superba Simo...o nouă finală la Madrid. Ceva din acel oraş spaniol scoate ce e mai bun din tine! Bravo şi mult succes mâine" @Simona_Halep #haisimo, a fost mesajul lui Darren Cahill, după succesul, 6-2, 6-7, 6-0, cu Belinda Bencic.
Înţelegând cât de nevoie are Simo - care încă nu a câştigat în 2019 vreun turneu - de Cahill, susţinătorii sportivei care de luni va urca pe locul doi mondial l-au asaltat pe australian cu mesaje. Aceştia i-au cerut să vină înapoi, pentru a o ajuta pe constănţeancă în carieră.
Vezi mai jos o parte din zecile de mesaje date de fanii Simonei Halep lui Cahill (sub fiecare imagine aveţi şi traducerea)
Galerie Foto
Simona Halep l-a certat pe Dobre
Simona Halep şi-a făcut autocritica la ultimul on court coaching din finala pierdută în faţa lui Kiki Bertens de la Madrid. Jucătoarea noastră l-a chemat pe Daniel Dobre şi discuţia a avut loc pe un ton mai iritat. Simona l-a certat pe Dobre și a dat de înţeles că alegerile tactice nu au fost cele mai inspirate. Dialogul a fost mai aprins doar la început când Simona părea să-şi fi reproşat jocul. Apoi antrenorul ei a continuat să-i dea sfaturi pentru a încerca să rămână în meci.
Simona Halep: "Am jucat complet greşit. Toate punctele pe care le-am câştigat, am jucat şi pe dreapta şi pe rever. Am jucat la început numai pe rever şi se vede scorul.
Daniel Sobre: Nu e doar asta Simona...
Simona Halep: Eee, nu e doar asta...
Daniel Dobre: Ok, atunci fă în continuare ce ai făcut. Se retrage foarte mult când dai din teren şi îţi atenuează mingile.Dacă ai terenul deschis şi ai mingea mai sus poţi să încerci să o dai mai în afară. Restul a fost ok, atentă pe rever, a servit bine pe rever. Du-te pe ea şi jucând pe rever ai condus în primul set. Nu poţi să spui că numai asta este, a jucat şi ea bine şi a avut şi noroc.Rămâi aproape acolo..
Simona Halep: Sunt aproape dar nu pot să le iau! Degeaba sunt aproape!
Daniel Dobre: În continuare faci la fel, închide un pic reverul, dacă e să te trimită în spate, joacă mingea aia înaltă, când domini cu dreapta, domină ca până acum. Hai, rămâi acolo, te-ai luptat foarte bine," au fost cuvintele de încurajare ale antrenorului.
Etichete: simona halep , darren cahill , halep cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...