Galerie Foto Explicația Soranei Cîrstea pentru eliminarea în optimi la Australian Open: "Îmi pare rău că m-a trădat"
articol scris de Digi Sport24.01.2022, 18:58
Sorana Cîrstea s-a oprit în optimi la Australian Open, eliminată de Iga Swiatek, însă prestația sa din acest turneu a fost lăudată chiar și de cei de la WTA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sorana este însă destul de exigentă cu ea însăși și a explicat unde a crezut ea că a pierdut meciul.
Explicația Soranei Cîrstea pentru eliminarea în optimi la Australian Open
"Sunt o persoană foarte critică, probabil sunt cel mai mare critic al meu, mereu încerc să văd ce trebuie să îmbunătățesc. Știu că echipa tot timpul îmi spune că trebuie să văd și partea plină a paharului, că trebuie să mă felicit când e nevoie, iar când nu este, să încerc să remediez.
Primul set cred că a fost destul de bine, a fost ce trebuia. Îmi pare puțin rău că m-a trădat fix lovitura care m-a ajutat până acum, serviciul, iar Iga, în momentele importante, a servit destul de bine.
Mi-a dat doi-trei semi-ași la mingi de break și a contat. La nivelul ăsta… două-trei puncte. Uneori nu e corect, însă ăsta este sportul.
A fost un turneu bun, lucrurile pe care am încercat să le implementez în presezon s-au văzut. Am simțit o îmbunătățire în jocul meu și cred eu că asta e cea mai mare bucurie.
În general, tot timpul am crezut mai mult în joc decât în rezultate, am crezut că dacă ai jocul, atunci vor veni și rezultatele. Am avut trei jucătoare de Top 20; pe două dintre ele le-am bătut; cu alta, cea de Top 10, nu am reușit să țin două seturi cap-coadă. Însă, normal, sunt multe lucruri îmbucurătoare și sunt legate de joc.
De modul în care am început să-mi găsesc liniștea și tactica și un pic de mai multă varietate", a spus Sorana Cîrstea, potrivit publicației Treizecizero.
Întrebată ce obiectiv are pentru restul anului, Sorana a răspuns scurt: "Niciun obiectiv. O luăm zi cu zi. Ce facem azi e cel mai important".
Galerie Foto
Sorana Cîrstea, eliminată în optimi la Australian Open
Sorana Cîrstea (31 de ani, locul 38 WTA) a fost eliminată de Iga Swiatek (20 de ani, locul 9 WTA), la Australian Open, după un meci în care sportiva noastră nu a jucat deloc rău.
Sorana a dominat la un moment dat întâlnirea, a câștigat primul set, a lăsat senzația că se poate desprinde decisiv și în al treilea set, dar Iga Swiatek s-a dovedit o sportivă mai ”tare”.
Sportiva din Polonia s-a impus la capătul unui meci care a durat două ore și 27 de minute și se va duela în runda următoare cu învingătoarea dintre Kaia Kanepi (115 WTA) și Aryna Sabalenka (numărul 2 mondial).
Iga Swiatek a început să plângă după succesul cu Sorana Cîrstea, iar la interviul de pe teren a afirmat că nivelul de stres a fost foarte ridicat.
Etichete: sorana cirstea , australian open , iga swiatek , sorana cirstea - iga swiatek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...