Eugenie Bouchard îşi continuă declinul! A fost eliminată în primul tur şi la 's-Hertogenbosch
09.06.2015, 21:36Eugenie Bouchard, cap de serie numărul unu şi locul 11 WTA, a ratat, marţi, calificarea în turul doi al turneului de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Jucătoarea de 21 de ani a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-4, după o oră şi 54 de minute, de Yaroslava Shvedova (Kazahstan), poziţia 76 în ierarhia mondială.
Bouchard a condus cu 4-0 în setul decisiv, iar apoi şi-a pierdut de trei ori consecutiv serviciul, iar jucătoarea din Kazahstan s-a impus cu 6-4.
Genie îşi continuă declinul din acest an, unul în care nu a reuşit să treacă de turul secund la niciunul din ultimele 7 turnee la care a participat. La Roland Garros, a fost învinsă în primul tur de Kristina Mladenovic, cu 6-4, 6-4.
Sportiva din Canada a început acest an pe poziţia a cincea în ierarhia mondială, dar a ajuns pe locul 11 în clasamentul publicat în această săptămână.
Etichete: eugenie bouchard , bouchard eliminata , declin bouchard , bouchard birmingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...