A fost anunţată decizia tribunalului, după comoţia cerebrală suferită de Bouchard
23.02.2018, 10:51Eugenie Bouchard a câştigat procesul pe care l-a intentat Federaţiei Americane de Tenis (USTA), după ce a a alunecat şi a căzut în vestiar la ediţia din 2015 a US Open.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Conform cotidianului New York Times, juriul a deliberat mai puţin de o oră înainte de a lua o decizie în favoarea jucătoarei din Canada, care a suferit o comoţie cerebrală în urma incidentului respectiv.
Galerie Foto
Juriul a decis ca USTA să achite 75% din valoarea despăgubirilor care îi vor fi acordate canadiencei, considerând că şi jucătoarea este la rândul ei responsabilă, dar într-o măsură mai mică, deoarece a dat dovadă de neglijenţă. Suma care îi va fi vărsată canadiencei va fi stabilită într-un proces separat, care va debuta vineri.
Canadianca susţine că declinul său din ultimii ani este legat de întâmplarea de la US Open, din 2015. Atunci, după un meci de dublu mixt, în jurul orei locale 22:00, a dorit să facă o baie de gheaţă, însă a alunecat în una dintre camerele centrului de fizioterapie pus la dispoziţie de organizatori. Bouchard a declarat sub jurământ că "m-am lovit la cap, în partea din spate" şi îşi aminteşte că "eram în stare de şoc, în timp ce mă holbam la tavan", notează The Telegraph.
Aflată la un moment dat pe locul 5 în lume, Bouchard ocupă în prezent poziţia 116 în ierarhia mondială, iar în ultima perioadă s-a remarcat mai mult prin viaţa extrasportivă decât prin rezultatele de pe terenul de tenis.
Recent, sportiva care va împlini 24 de ani peste doar trei zile a fost protagonista unui pictorial incendiar în celebra revistă Sports Illustrated, ceea ce i-a făcut pe mulţi dintre fanii tenisului să pună sub semnul întrebării dorinţa lui Genie de a continua să aibă o carieră în sportul care a făcut-o celebră.
Etichete: us open , proces , eugenie bouchard , usta , bouchard proces us open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...