Emma Răducanu l-a impresionat pe Jurgen Klopp: "E talentul secolului". Antrenorul lui Liverpool a făcut o dezvăluire
articol scris de Digi Sport14.09.2021, 19:57
Emma Răducanu a devenit un star peste noapte după ce a triumfat la US Open și și-a câștigat milioane de fani în timp record. Printre aceștia se numără și Jurgen Klopp.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jurgen Klopp, impresionat de Emma Răducanu: "E talentul secolului"
Antrenorul lui Liverpool a rămas impresionat de tânăra cu origini românești, care reprezintă Marea Britanie. Klopp a dezvăluit că a fost captivat de finala de la Flushing Meados, pe care a urmărit-o cu sufletul la gură, cu toate că au trecut ani întregi de cânr nu a mai privit un meci de la un capăt la celălalt.
"A fost impresionant. A trecut mult de când m-am uitat până la final la un meci de tenis și chiar și mai mult timp de când am văzut un meci complet de tenis feminin. Chiar am fost impresionat de putere și viteză.
M-am uitat și la interviuri, la ambele fete, la cum vorbeau ele, la 18, respectiv 19 ani. Asta m-a inspirat poate chiar mai mult decât tenisul lor, și oricum era deja suficient jocul lor. Am rămas impresionat de modul în care ele s-au prezentat.
Emma a arătat un mare respect pentru ea (n.r.: Leyla Fernandez). Ele știau și sperau că se vor duela în viitor foarte des și că vor juca mai multe finale. Și eu le doresc asta. Pur și simplu a fost un spectacol de sportivitate în sportul de elită, cât de umil poți să fii când ești atât de tânăr și în vârful lumii.
Atunci când ai 18 ani și poți să câștigi US Open, este clar că s-a întâmplat ceva în ultimii 10-15 ani și acesta e cel mai greu lucru, pentru că, altfel, nu s-ar fi întâmplat. Ea este, cu siguranță, talentul secolului, dar fără o muncă extrem de grea, e imposibil să fii acolo.
Ea a făcut asta și acum se află acolo și o vezi zâmbind în timpul meciului, iar acesta este, pur și simplu, cel mai frumos lucru pe care ți-l poți imagina. Cu siguranță că acum o să urmăresc tenisul feminin mult mai mult decât am făcut-o în ultimii ani", a spus Klopp.
Englezii sunt siguri: victoria Emmei Răducanu de la US Open, cea mai mare performanță din istoria sportului britanic
Emma Răducanu a scris istorie la ediția 2021 a US Open, turneu pe care l-a câștigat, după 6-4, 6-3 în finala cu Leylah Fernandez, venind din calificări, performanță fără precedent în tenisul modern.
Victoria Emmei Răducanu, obținută la doar 18 ani, i-a impresionat atât pe specialiștii din tenis, cât și pe sportivi din alte discipline sau jurnaliști.
Englezii de la The Sun chiar au plasat performanța Emmei Răducanu de la US Open drept cea mai mare din istoria sportivă a Marii Britanii.
În topul în care titlul cucerit de tânăra jucătoare de tenis la Flushing Meadows ocupă prima poziție, podiumul este complet de câștigarea Campionatului Mondial de fotbal de naționala Angliei în 1966, grație hattrick-ului semnat de Geoff Hurst, și de performanța lui Steve Redgrave, canotorul care a ajuns în 2000, la Sydney, la cinci medalii de aur cucerite la cinci ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice.
Sportiva care reprezintă Marea Britanie, al cărei tată este român, a devenit primul jucător, indiferent de gen, care câștigă un turneu de Grand Slam în Era Open venind din calificări.
Performanța e cu atât mai importantă cu cât a câștigat titlul la Flushing Meadows fără set cedat.
Etichete: jurgen klopp , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...