Elina Svitolina condamnă decizia organizatorilor US Open! “Erau necesare măsuri serioase”
articol scris de Digi Sport19.06.2022, 16:01
Ucraineanca Elina Svitolina (27 de ani, locul 40 WTA) nu va mai juca tenis o bună perioadă de timp, având în vedere că este însărcinată.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Elina Svitolina, nemulțumită că rușii și bielorușii pot concura la US Open 2022
Svitolina a anunțat că este concentrată în acest moment doar pe modul în care poate să ajute Ucraina, puternic afectată de invazia armatei ruse.
Elina Svitolina a avut o reacție fermă față de decizia organizatorilor turneului US Open de a le permite jucătorii din Rusia şi din Belarus să concureze, sub drapel neutru, la competiția programată în perioada 29 august-11 septembrie.
“Era de datoria organizatorilor US Open să ia o decizie, dar ei au ales această cale. Este o decizie pe care nu o susțin, cred că erau necesare măsuri serioase.
Sportul ucrainean a făcut un pas înapoi cu cel puțin zece ani, căci toată infrastructura a fost avariată sau chiar complet distrusă. Deci sunt multe motive pentru care ruşii şi bieloruşii nu ar trebui să concureze”, a spus Elina Svitolina, pentru Reuters.
Galerie Foto
În sezonul 2022, Elina Svitolina a înregistrat 5 victorii și 8 eșecuri în circuitul WTA.
Svitolina a jucat ultima dată la Miami Open, la finalul lunii martie, turneu la care a fost eliminată în turul al doilea de către britanica Heather Watson.
Elina Svitolina, fost număr trei mondial, a câștigat 16 titluri WTA la simplu. Este prima jucătoare din Ucraina care a ajuns în Top 10 WTA.
Svitolina a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
Elina Svitolina, sunată de Volodymyr Zelensky
Jucătoarea de tenis a dezvăluit faptul că a fost sunată de către Volodymyr Zelensky (44 de ani), președintele Ucrainei, care i-a făcut o propunere pe care nu a putut să o refuze.
”Am fost sunată ieri (n.r. - marți) de președintele Zelensky. Vești grozave: acum sunt oficial ambasadorul platformei de strângere de fonduri United24 @u24.gov.ua.
Întotdeauna am fost un ucrainean mândru, aducând victorii în numele Patriei mele. Astăzi, când țara se confruntă cu acest dușman ticălos, crud și fără milă, nu voi sta și eu deoparte. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a-mi ajuta țara să câștige cea mai importantă bătălie. De data aceasta în afara terenului de tenis.
Sunt onorată să fac parte din proiectul care le dă oamenilor speranță, care-i ajută să supraviețuiască și să riposteze. Medicii și paramedicii ucraineni, care își riscă viața grăbindu-se în zonele de război pentru a salva vieți, au nevoie de ustensile medicale și echipamente moderne.
Ei au cel mai mare respect și sprijinul meu pentru aceste sacrificii zilnice, așa că exact pe acest aspect îmi voi concentra activitatea”, este mesajul postat de Svitolina pe Instagram.
Etichete: us open , elina svitolina , svitolina , rusia si belarus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...