Galerie Foto Elina Svitolina a “copiat-o” pe Marta Kostyuk! Gestul ucrainencei după victoria de la Roland Garros
articol scris de Digi Sport02.06.2023, 23:51
Ucraineanca Elina Svitolina (28 de ani, locul 192 WTA) îşi continuă revenirea în prim-plan la Roland Garros! La opt luni după ce a născut o fetiță, Svitolina s-a calificat în “optimi” la Openul Franței.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Elina Svitolina n-a vrut să dea mâna cu adversara ei din Rusia, iar spectatorii n-au "taxat-o"
La turneul de Grand Slam pe zgură, Elina Svitolina a învins-o vineri pe rusoaica Anna Blinkova (56 WTA), scor 2-6, 6-2, 7-5.
Svitolina nu a dat mâna cu adversara ei din Rusia, la finalul partidei, așa cum a procedat și ucraineanca Marta Kostyuk în fața bielorusei Aryna Sabalenka.
Galerie Foto
Cu toate acestea, Svitolina n-a avut parte de același tratament din partea spectatorilor de la Paris. Dacă Marta Kostyuk a fost fluierată și huiduită de către public, Elina Svitolina a scăpat de "sancțiuni".
La interviu, Elina Svitolina și-a explicat gestul. Jucătoarea din Ucraina a explicat că este vorba despre un mesaj simbolic pentru toți rușii, pe fondul războiului din Ucraina.
“Totul a început cu guvernul Ucrainei, care a mers la negocieri cu guvernul Rusiei. Ei erau împotriva strângerii de mână pentru că nu împărtăşesc aceleaşi valori, evident, şi din cauza a ceea ce fac ruşii în ţara noastră. Suntem ucraineni, uniţi cu toţii cu scopul de a câştiga acest război. Facem tot ce este necesar.
Sunt ucraineancă. Îmi susţin ţara, fac tot ce pot pentru a-i susţine pe ucrainenii care sunt acum pe linia frontului şi luptă pentru pământul nostru, pentru ţara noastră. Vi-i puteţi imagina pe băiatul sau fata de pe linia frontului uitându-se la mine şi ca eu să mă comport ca şi cum nu se întâmplă nimic? Îmi reprezint ţara. Am o voce şi am o poziţie în acest război. Este teribil ce fac guvernul rus şi soldaţii ruşi. Suntem cu toţii uniţi, ucrainenii”, a spus Svitolina.
Galerie Foto
N-a mai suportat întrebările despre război! Aryna Sabalenka, decizie controversată la Roland Garros
Bielorusa Aryna Sabalenka (25 de ani, locul 2 WTA) s-a calificat în premieră în faza optimilor de finală la Roland Garros, turneul de Grand Slam pe zgură.
Aryna Sabalenka a învins-o pe rusoaica Kamilla Rakhimova (21 de ani, 82 WTA), scor 6-2, 6-2.
Galerie Foto
La finalul partidei, Sabalenka a refuzat să participe la conferința de presă și a primit acceptul organizatorilor. În schimb, jucătoarea din Belarus a acceptat să răspundă la niște întrebări alese de către cei de la site-ul rolandgarros.com.
Aryna Sabalenka a precizat că este îngrijorată în privința sănătății ei mintale și a invocat o anumită nesiguranță în fața jurnaliștilor care îi pun întrebări despre chestiuni politice și despre războiul din Ucraina.
“Pentru sănătatea mea mintală și pentru binele meu, am decis să ies din această situația astăzi (n.r. – conferința de presă), iar organizatorii turneului m-au susținut în această decizie.
Știu că mă așteptau niște întrebări care erau mai mult despre politică și mai puțin despre tenis. De mai multe luni, am răspuns la astfel de întrebări la toate turneele la care am participat. Am fost foarte clară în privința sentimentelor și a gândurilor mele.
Știu că trebuie să particip la conferințe de presă, dar miercuri nu m-am simțit în siguranță la acea conferință, în fața jurnaliștilor. Nu au fost zile ușoare pentru mine, dar mă concentrez pe jocul meu la Paris”, a spus Sabalenka, citată de Sky Sports.
Etichete: wta , roland garros , elina svitolina , svitolina , anna blinkova , marta kostyuk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...