După zgura albastră, Țiriac pregătește noutăți privind mingea
11.05.2012, 15:50Rafael Nadal i-a declarat război lui Ion Ţiriac. Eliminat încă din optimi la Masters-ul de la Madrid, spaniolul a anunţat că nu va mai juca la tuneul patronat de român, dacă nu se va renunţa la zgura albastră. Ameninţările lui Nadal nu-l impresionează însă pe Ţiriac.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Ion Ţiriac: „Tradiţie nu înseamnă conservatorism, tradiţie înseamnă viitor, schimbări care să aprecieze mai mult tradiţia, dar un pas şi înainte A fost multă vorbă până acum, furtună într-un pahar cu apă, uite culoare…Din punct de vedere al culorii, este absolut ce ne trebuie”
Ţiriac admite că în momentul de faţă suprafaţa nu este perfectă.
„Se pare că terenul este mai alunecos decât era înainte şi atâta tot. La Monte Carlo nu a fost alunecos deloc şi trei şi-au rupt picioarele”, afirmă Țiriac
Ion Ţiriac nu se opreşte aici cu noutăţile, ci pregăteşte şi alte surprize pentru ediţiile viitoare ale Masters-ului de la Madrid: „Culoarea cu mingea este o treabă la care lucrez de câţiva ani, încet-încet o să i-o pun pe masă fie federaţiei internaţionale, fie comitetului de Grand Slam-uri, fie ATP, fie WTA”
Etichete: ion tiriac , zgura albastra , madrid open , rafael nadal , mingea de tenis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...