Drum liber către titlu pentru Halep? Venus Williams, eliminată în optimi la St. Petersburg
02.02.2017, 16:15UPDATE: În sferturi, Mladenovic o va întâlni pe Roberta Vinci, învingătoare cu 6-4, 6-4, în fața celei care a eliminat-o pe Irina Begu, Andrea Petkovic.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Elena Vesnina va juca împotriva Dominikai Cibulkova. Slovaca, a doua favorită a turneului, a avut nevoie de o oră și 14 minute pentru a trece de Donna Vekic. Cibulkova s-a impus în două seturi identice, 6-2, 6-2.
Finalista de la Australian Open şi posibila adversară a Simonei Halep în semifinale, Venus Williams, a fost eliminată în optimi la St. Petersburg.
Americanca, locul 11 WTA şi favorită numărul 4, a pierdut în două seturi, scor 3-6, 1-6, meciul cu franţuzoaica Kristina Mladenovic (51 WTA), după doar 55 de minute de joc.
În sferturi, Mladenovic o va întâlni pe a şasea favorită, italianca Roberta Vinci (21 WTA), care a trecut cu un dublu 6-4 de Andreea Petkovic (Germania, 52 WTA). Învingătoarea din acest meci va juca în semifinale împotriva Simonei Halep sau a rusoaicei Natalia Vikhlyantseva (115 WTA).
Deocamdată, nu s-a stabilit încă ora la care va avea loc meciului Halep-Vikhlyantseva. Acesta se va disputa vineri şi va putea fi urmărit ÎN DIRECT la Digi Sport şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Halep este principala favorită la St. Petersburg şi nu şi-a ascuns ambiţia de a cuceri trofeul. Un obiectiv mai uşor de realizat, după eliminarea lui Venus Williams (11 WTA).
"Sper să pot câştiga turneul. Îmi doresc să câştig cât de mult pot aici şi să joc bine la acest turneu. A trecut doar un meci, e prea devreme pentru a mă gândi la altceva. Bineînţeles că îmi doresc să câştig şi să ajung în finală, dar nu este uşor. Trebuie să-mi reconstruiesc încrederea", a declarat a patra jucătoare a lumii.
Într-un alt meci de joi, rusoaica Elena Vesnina (16 WTA, favorită numărul 5) a învins-o în trei seturi, scor 2-6, 6-3, 6-3, pe franţuzoaica Alize Cornet (44 WTA).
În sferturi, Vesnina va juca împotriva învingătoarei dintre slovaca Dominika Cibulkova (5 WTA, favorită 2) şi croata Donna Vekic (88 WTA), intrată pe tabloul principal ca lucky-loser.
După turneul de la St. Petersburg, Simona Halep se va alătura echipei României, pentru întâlnirea de Fed Cup cu Belgia, care va avea loc pe 11 şi 12 februarie, în Sala Polivalentă din Bucureşti, şi care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport.
Meciurile din cele două mari competiții pe echipe din tenisul mondial, Cupa Davis și Fed Cup, vor fi transmise ÎN DIRECT la Digi Sport, în perioada 2017-2019.
De asemenea, în următoarele cinci sezoane, Digi Sport transmite ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE 55 de turnee WTA în fiecare an.
Etichete: simona halep , venus williams , st petersburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...