Maria Sharapova a decis să-şi povestească drama în cel mai prestigios ziar german
24.12.2017, 11:34Intervievată de celebrul ziar german Bild, Maria Sharapova (30 de ani) a vorbit despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat în 2017, înainte de a reveni în circuit după suspendarea de 15 luni primită pentru dopaj. Rusoaica afirmă că a reuşit să fie puternică, în ciuda încercărilor prin care a trecut.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"M-am simţit rău, m-am simţit singură. Uneori scriam în jurnalul meu. Dar, în timpul suspendării, mi-era greu şi să scriu. Multe persoane din jurul meu mi-au spus că în perioada suspendării m-am maturizat ca şi om", a afirmat Sharapova.
Rusoaica a vorbit şi despre primul ei meci, după expirarea suspendării, în aprilie, la Stuttgart: "Deja jucasem acel meci în mintea mea. În noaptea dinaintea partidei am dormit mai bine ca niciodată. Îmi imaginam orice scenariu, eram pregătită. Dar a fost un şoc să fiu din nou în competiţie", a mai spus sportiva.
Întrebată dacă se vede pe teren şi la 36 de ani, vârstă pe care o are acum Serena Williams, Sharapova a răspuns: "În acest moment, nu-mi pot imagina asta".
Etichete: suspendare sharapova , sharapova dopata , maria sharapova suspendare dopaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...