Doliu în tenis. A decedat Dennis Ralston, fostul căpitan al SUA din finala Cupei Davis cu România
articol scris de Digi Sport07.12.2020, 16:37
Doliu în tenisul american. Dennis Ralston, în vârstă de 78 de ani, a decedat. Americanul a fost căpitanul nejucător al echipei americane în finala Cupei Davis din 1972, împotriva României.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Americanul suferea de cancer. Cu Ralston căpitan nejucător, SUA a câștigat Cupa Davis din acel an, 1972, după o finală superbă jucată la București, scor 3-2. La acea vreme, România îi avea în echipă pe marii Ilie Năstase și Ion Țiriac.
Dennis Ralston este unul dintre puţinii care au câştigat Cupa Davis atât ca jucător (1963), cât şi ca și căpitan (1972).
Dennis Ralston a decedat. A fost căpitanul-nejucător al echipei de Cupa Davis a SUA în finala cu România, din 1972
Ca jucător, Dennis Ralston a câştigat 5 turnee de Grand Slam la dublu: French Open (1966), Wimbledon (1960) şi US Open (1961, 1962 și 1963) și a jucat o finală la Wimbledon, în proba de simplu, în 1966, pierdută cu Manuel Santana.
Din 1968 până în 1971 a fost antrenor al echipei de Cupa Davis a SUA, iar apoi a fost căpitan nejucător, până în 1975.
Ca antrenor, ralston a pregătit adevărate legende ale tenisului, printre care Chris Evert, Gabriela Sabatini sau Yannick Noah.
"E o zi tristă pentru că fostul meu antrenor, Dennis Ralston, a decedat. Era un om profund religios, un om de familie devotat şi un superb jucător şi antrenor. Lipsa lui se va simți. Odihneşte-te în pace, Dennis", a scris Chris Evert pe reţelele de socializare.
Etichete: ion tiriac , dennis ralston , finala cupei davis 1972 , cupa davis 1972
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...