Doar două sportive au câștigat din tenis mai mulți bani decât Simona Halep. Suma uriașă adunată de campioana noastră
articol scris de Digi Sport09.05.2022, 14:09
Simona Halep (30 de ani) rămâne în continuare cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep, pe locul 3 în topul câștigurilor all-time din tenis
Galerie Foto
Sportiva din Constanța a luat startul la turneul WTA de la Roma din poziția 21 WTA. De două ori campioană de Grand Slam, Simona Halep a câștigat Melbourne Summer Set, în debutul anului 2022, după care a ajuns în semifinale la Dubai și Indian Wells.
Săptămâna trecută, sportiva noastră s-a oprit în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid, performanță care i-a adus încă 210.366 de dolari. Astfel, Simona Halep a depășit-o pe Maria Sharapova în topul câștigurilor all-time din tenis, scrie tennis.com, și a ajuns pe locul 3 în această ierarhie.
Topul premiilor financiare este dominat net de către Serena Williams (40 de ani), care are suma de 94.518.971 de dolari, în timp ce sora ei, Venus Williams (41 de ani) are ”doar” 42.280.541 de dolari. În acest moment, Simona Halep se poate lăuda cu suma de 38.842.887 de dolari.
Galerie Foto
Câștigurile all-time din tenisul feminin (9 mai 2022):
- 1. Serena Williams ($94,518,971)
- 2. Venus Williams ($42,280,541)
- 3. Simona Halep ($38,842,887)
- 4. Maria Sharapova ($38,777,962)
- 5. Caroline Wozniacki ($35,233,415)
- 6. Victoria Azarenka ($34,287,850)
- 7. Petra Kvitova ($33,828,662)
- 8. Angelique Kerber ($31,547,489)
- 9. Agnieszka Radwanska ($27,683,807)
- 10. Svetlana Kuznetsova ($25,816,890)
Etichete: serena williams , maria sharapova , simona halep , venus williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...