Djokovic nu s-a regăsit la primul meci de la Indian Wells: "Ca şi cum aş fi disputat primul meci în circuit"
12.03.2018, 10:36Fostul lider mondial Novak Djokovic a fost de nerecunoscut la revenirea pe teren, după o lună şi jumătate de absenţă. Sârbul a fost învins de japonezul Taro Daniel, cu 7-6 (7/3), 4-6, 6-1, şi a dezvăluit cum s-a simţit pe teren contra niponului.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
"A fost ca şi cum aş fi disputat primul meci în circuit. A fost foarte ciudat. În timpul meciului, am pierdut pur şi simplu ritmul şi a urmat restul. Ultimele săptămâni nu au fost uşoare din punct de vedere al sănătăţii mele, dar am fost foarte bucuros să revin pe teren atât de repede după o operaţie. În acelaşi timp, eu am avut impresia că nu am fost chiar eu. A fost dificil atât fizic, cât şi mental, şi am făcut multe erori directe. Nu am reuşit să-mi găsesc reperele pe fundul terenului, în special la rever, un punct forte al meu întotdeauna. Totul a fost ciudat, dar acest lucru se explică prin perioada pe care o traversez în acest moment", a declarat Djokovic.
"Nu m-am temut că m-aş putea accidenta din nou, ci faptul că nu am mai jucat constant în ultimele nouă luni şi-a spus cuvântul. Chiar dacă timp de doi ani nu am mai resimţit nicio durere, această problemă la cot a existat constant. Deşi este cel mai slab rezultat pe care l-am înregistrat de când particip la Indian Wells, din 2006, nu aveam aşteptări deosebite. Normal, nu ar fi trebuit să fiu aici, pentru că recuperarea după o asemenea operaţie durează cinci sau şase săptămâni. Dar convalescenţa mea s-a derulat mai repede decât prevedeam. Nu am niciun regret, tenisul, competiţia îmi lipseau, pentru că sunt foarte importante în viaţa mea", a mai spus tenismanul în vârstă de 30 de ani, ajuns pe locul 13 ATP.
Djokovic, cvintuplu câştigător al competiţiei din California (2008, 2011, 2014, 2015 şi 2016), a revenit în circuit după o absenţă de cinci săptămâni, cauzată de o operaţie la cot.
Sârbul, cap de serie numărul 10, a pierdut după două ore şi jumătate în faţa lui Taro Daniel, adversar venit din calificări.
WTA Indian Wells, luni, în direct pe Digi Sport 2:
Caroline WOZNIACKI (DEN) vs. Aliaksandra SASNOVICH (BLR) - 20:00
Angelique KERBER (GER) vs. Elena VESNINA (RUS)
Daria KASATKINA (RUS) vs. Sloane STEPHENS (USA)
Elina SVITOLINA (UKR) vs. Carla SUÁREZ NAVARRO (ESP)
Serena WILLIAMS (USA) vs. Venus WILLIAMS (USA) - nu înainte de 04:00
ATP Indian Wells, luni, în direct pe Digi Sport 3:
Adrian MANNARINO (FRA) vs. Jeremy CHARDY (FRA) - 20:00
Roger FEDERER (SUI) vs. Filip KRAJINOVIC (SRB) - nu înainte de 22:00
Borna CORIC (CRO) vs. Roberto BAUTISTA AGUT (ESP)
Fernando VERDASCO (ESP) vs. Taylor FRITZ (USA)
Pablo CUEVAS (URU) vs. Dominic THIEM (AUT)
Tomas BERDYCH (CZE) vs. Hyeon CHUNG (KOR) - nu înainte de 05:30
Etichete: novak djokovic , djokovic , djokovic lider mondial , djokovic eliminat indian wells , djokovic taro daniel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...