Djokovic încearcă să își gestioneze scăderea evidentă de formă: "Nu sunt la nivelul anilor precedenți"
27.06.2017, 12:37Fostul lider mondial al tenisului masculin, Novak Djokovic, şi-a anunţat participarea la turneul ATP de la Eastbourne (Anglia), care se desfăşoară în această săptămână, deşi a recunoscut că se află într-o lipsă de formă de la începutul acestui sezon, informează francezii de la L'Equipe.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
Aflat în acest moment pe locul 4 în ierarhia mondială, Djokovic (30 de ani) a afirmat, într-o conferinţă de presă, că este conştient de nivelul său actual, scăzut față de anii precedenți. Speră să își revină prin continuarea colaborării cu Andre Agassi, care îi rămâne alături și pentru Wimbledon.
"Sunt conştient de faptul că nu sunt la nivelul anilor precedenţi. Mai devreme sau mai târziu, trebuia să mă lovesc de această provocare. Iată că a venit acest moment şi trebuie să-l accept. Dar trebuie să muncesc mai mult atât pe teren cât şi în afara lui, pentru a-mi regăsi nivelul dorit", a spus Djokovic.
Djokovic are în palmares 64 de titluri la simplu, dintre care 12 titluri de Grand Slam.
2011 a fost cel mai bun an din cariera jucătorului sârb, cu 3 titluri de Grand Slam (Australian Open, Wimbledon și US Open).
Agerpres
Etichete: novak djokovic , djokovic tenis , djokovic eastbourne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...