Decizie radicală luată de sportiva din Rusia care a cucerit medalia de aur la Tokyo
articol scris de Digi Sport18.05.2022, 19:16
Anastasia Pavlyuchenko (21 WTA), a doua cel mai bine clasată jucătoare din Rusia, după Daria Kasatkina (20 WTA), și campioană olimpică la Tokyo la dublu mixt, alături de Andrey Rublev, nu va mai juca la niciun turneu în acest an.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Rusoaica și-a anunțat decizia pe contul personal de Instagram, iar motivul este reprezentat de o accidentare la genunchi, peste care a încercat să treacă în ultima perioadă, însă acum a ajuns la concluzia că are nevoie de o intervenție chirurgicală și de o pauză pentru recuperare.
Anastasia Pavlyuchenko nu mai joacă în 2022
Anastasia Pavlyuchenko recunoaște că regretă că problemele medicale o împiedică să joace la Roland Garros, acolo unde, în 2021, a ajuns în finala pierdută la Barbora Krejcikova.
”Salutări, tuturor. Îmi pare rău că trebuie să anunț că sunt forțată să mă retrag de la Roland Garros și de la toate celelalte turnee din acest an.
M-am tot gândit în ultima săptămână, a fost o decizie foarte greu de luat, mai ales că Roland Garros e un turneu foarte special pentru mine, în special datorită parcursului de vis de anul trecut.
Însă durerile pe care le simt de mult timp mă limitează atât fizic, cât și psihic. Chiar dacă am încercat să mă recuperez și am jucat doar la trei turnee, ultimele două competiții mi-au arătat că durerea este încă acolo și nu sunt pregătită, așa că am decis să iau o pauză mai lungă pentru a reveni mai puternică anul viitor”, a scris Anastasia Pavlyuchenko, pe Instagram.
Simona Halep, a doua favorită de la Roland Garros
Pe tabloul principal de la Roland Garros, turneu programat în perioada 22 mai - 5 iunie, va fi Simona Halep, cea care este văzută de specialiști a doua favorită la câștigarea trofeului, după liderul mondial și cea mai în formă jucătoarea din circuit, poloneza Iga Swiatek.
Simona Halep a triumfat pe zgura de la Paris în 2018 și a mai jucat două finale, în 2014 și 2017.
Etichete: anastasia pavlyuchenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...