De ce a ales Simona Halep să-și facă operație estetică la nas
articol scris de Digi Sport16.09.2022, 08:19
Simona Halep (30 de ani, 9 WTA) a anunțat că sezonul 2022 s-a încheiat pentru ea, după operația la nas, suferită pe 12 septembrie.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Simona Halep: "Nu-mi plăcea deloc nasul meu!"
Galerie Foto
Prin intervenția chirurgicală, sportiva noastră și-a rezolvat probleme respiratorii, dar a profitat de moment și pentru o operație estetică: "Nu îmi plăcea deloc nasul meu".
"Nu am putut să o fac mai devreme pentru că nu am avut liberă o perioadă de trei luni pentru recuperare, pentru că tenisul a fost prioritatea în viața mea. Însă acum am simțit că e timpul potrivit să fac ceva pentru mine.
De aceea am ales și operația estetică. Și pe aceea am vrut să o fac de multă vreme, pentru că nu îmi plăcea deloc nasul meu. Am făcut-o și am rezolvat atât partea funcțională, cât și pe cea estetică. Sunt sigură că mulți mă înțelegeți.", a scris Simona Halep, pe Instagram.
Simona Halep nu va mai juca tenis în 2022
Galerie Foto
Simona Halep (30 de ani, 9 WTA) a anunțat printr-un mesaj postat pe rețelele sociale că nu va mai juca tenis în 2022.
”Salutări, tuturor. Vreau să vă informez în legătură cu situația mea actuală, să reflectez asupra a ceea ce s-a întâmplat în acest an și, așa cum am făcut-o mereu, să-mi împărtășesc sentimentele cu voi.
După cum știți, în februarie am fost foarte aproape să mă retrag din tenis pentru că simțeam că nu mai am forța necesară să revin în Top 10. M-am confruntat cu anxietatea și am simțit că trebuie să mă opresc.
Am fost norocoasă, ulterior, să descopăr Academia lui Patrick, unde mi-am recâștigat pasiunea pentru tenis. Datorită lui Patrick, am început, ușor, să cred că încă pot juca un tenis bun. A existat din partea mea deschidere către tot ce mi-a spus să fac, cum să fac și cât de mult să fac. Am făcut totul.
Obiectivul meu era clar: îmi ofer un an la dispoziție să revin în top 10. Când decid ceva, mereu sunt implicată total, iar Patrick a avut toată încrederea mea, așa că am vrut ca doar oamenii lui să se ocupe de mine. De aceea am făcut atâtea schimbări în echipă, pentru că am simțit că e lucrul corect: să fiu implicată complet în acest proiect.
A fost o perioadă foarte grea, pentru că mereu am pus presiune pe mine, iar faptul că am lângă mine cel mai bun antrenor aduce și mai mare presiune.
Toate astea au culminat cu atacul de panică pe care l-am suferit la Paris. Am simțit că Rolan Garros este turneul în care trebuie să joc foarte bine, având în vedere munca pe care o depusesem. Însă nu am reușit să gestionez presiunea și am clacat.
Apoi, am vorbit cu Patrick și i-am spus că am nevoie să mă relaxez, că nu pot evolua cu toată presiunea pe care am pus-o pe mine. I-am cerut să aibă răbdare cu mine șase luni, în care să nu aibă așteptări. M-a ascultat, a fost de acord și mi-a arătat susținere totală.
După, am reușit să joc cel mai bun tenis al meu. Mai repede decât mă așteptam, după doar două luni, am reușit să revin în top 10. Obiectiv îndeplinit.
Însă ulterior, când am pierdut la US Open, am realizat că sunt epuizată din punct de vedere mental. Având probleme cu respirația de mulți ani, care s-au înrăutățit, am decis să urmez sfatul medicului și să fac operația necesară (...)
Nu știu cât de lungă va fi perioada de recuperare, în acest moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de recuperare. Ceea ce este cert este că nu voi mai putea juca în acest an la niciun turneu.
Sezonul 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin de evenimente. Ne vedem pe teren, 2023. Încă simt că mai am multe de dat pe terenul de tenis și mai am obiective de îndepinit”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
Calendarul WTA la finalul lui 2022
Septembrie
- 19 septembrie: Korea Open 250
- 19 septembrie: Pan Pacific Open Tennis 500
- 19 septembrie: Budapest Open 125
- 26 septembrie: Parma Ladies Open 250
- 26 septembrie: Tallinn Open 250
Octombrie
- 3 octombrie: Jasmin Open Tunisia 250
- 3 octombrie: Ostrava Open 500
- 10 octombrie: San Diego Open 500
- 10 octombrie: Transylvania Open 250
- 17 octombrie: Guadalajara Open Akron 1000
- 17 octombrie: Open Capfinances Rouen Metropole 125
- 24 octombrie: Abierto Tampico 125
- 31 octombrie: Dow Tennis Classic 125
- 31 octombrie: Puerto Vallarta Open 125
- 31 octombrie: WTA Finals (Turneul Campioanelor) - Fort Worth (Texas)
Noiembrie
- 7 noiembrie: LP Open by IND 125
- 15 noiembrie: Argentina Open 125
- 21 noiembrie: Montevideo Open 125
Decembrie
- 5 decembrie: Open P2i Angers Arena Loire 125
- 11 decembrie: Open BLS de Limoges 125
Etichete: simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...