Dacă ar câştiga şi meciul cu Garcia, Halep ar pune 390 de puncte între ea şi Muguruza
07.10.2017, 17:50Simona Halep o va întâlni duminică, de la ora 11:30, în direct pe Digi Sport 2 şi Live Video şi Text pe siteul digisport.ro, pe franţuzoaica Caroline Garcia. Victoria obţinută azi contra Jelenei Ostapenko, 6-2, 6-4 îi permite româncei să devină locul 1 mondial, iar reacţiile stârnite de performanţa Simonei sunt diverse. Iar una dintre cele mai frumoase vine din partea unei adversare din circuit, franţuzoaica Alize Cornet.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
”Abia am aterizat și ce văd? Avem un nou nr. 1. Apropo, e preferata mea. Bravo, Simona Halep!”, a postat jucătoarea de 27 de ani, actualul număr 37 mondial în clasamentul WTA. Pe fază, cei din echipa ”Team Halep” i-au răspuns jucătoarei.
Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit din 2015, dar până atunci, din 2011, au făcut-o de patru ori. Simona a câştigat o singură dată, o dată s-a retras când adversarea câştigase primul set cu 6-1 şi era 1-1 în al doilea, iar în alte două dăţi a învins Alize.
Prin victoria obţinută azi, Simona Halep va avea la startul săptămânii viitoare 40 de puncte în faţa actualului lider mondial, Garbine Muguruza. Iar dacă ar câştiga şi finala de mâine, ar mai pune între ea şi jucătoarea din Spania încă 350 de puncte, deci 390 în total.
Ca să vă daţi seamă că uneori contează şi câteva puncte, trebuie amintit că la terminarea finalei de la Cinncinatti, Karolina Pliskova avea doar 5 puncte în plus! La startul competiţiei de la Beijing, Simona avea 600 de puncte mai puţin decât Garbine!
Etichete: simona halep , alize cornet , garbine muguruza , caroline garcia , jelena ostapenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...