Galerie Foto Cum i-a schimbat viața Danielei Hantuchova noua profesie. "Există egalitate între femei și bărbați"
articol scris de Digi Sport17.11.2020, 11:05
Una dintre cele mai frumoase foste jucătoare din circuit, Daniela Hantuchova (37 de ani), fost număr 5 în ierarhia mondială și câștigătoare a șapte turnee în carieră, nu a stat, practic, nicio zi departe de tenis după retragerea din activitatea de performanță.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Galerie Foto
Daniela Hantuchova, analist TV
Semifinalistă la Australian Open și sfertfinalistă la Wimbledon și de două ori la US Open, Daniela Hantuchova a câștigat din tenis peste 10 milioane de dolari și a fost mereu una dintre favoritele fotoreporterilor pasionați de tenis. Imediat după retragere, sportiva născută în Poprad a pășit în universul televiziunii, iar de câțiva ani a devenit una dintre cele mai apreciate voci de la pupitrul TV.
Într-un interviu pentru Tennis365.com, slovaca a vorbit despre impactul pe care îl are televiziunea asupra unei foste jucătoare de top.
Daniela Hantuchova: "Nu există multe sporturi în care femeile și bărbații joacă la același turneu"
"În tenis există egalitate între femei și bărbați și din acest motiv mă bucur că fac parte din acest sport", a răspuns Hantuchova unei întrebări privind critica adusă femeilor devenite analiste TV în fotbal. "Apreciez tot ceea ce a făcut WTA pentru noi în trecut și de aceea sunt capabilă să fac ceea ce fac azi. Există o egalitate în tenis între femei și bărbați, ceea ce e remarcabil. Toate jucătoarele apreciază acest aspect", a continuat Hantuchova.
"Și alte sportive, dar și alți factori decidenți ai unor federații pot învăța din tenis. Chiar dacă suntem reprezentantele unui sport individual, reprezentăm o comunitate în care fiecare are grijă de cea de lângă ea. Nu există multe sporturi în care femeile și bărbații joacă la același turneu", a mai declarat slovaca.
"Chiar în ziua în care m-am retras din tenis și am făcut anunțul la Wimbledon, m-am și apucat de televiziune. M-a ajutat o fostă colegă. Ultima zi de tenis a reprezentat prima zi din noua meserie. Am vrut pur și simplu să încerc", a mai Hantuchova.
Etichete: daniela hantuchova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...