Cum a reacționat Novak Djokovic după ce Carlos Alcaraz a devenit campion la US Open. Mesajul sârbului
articol scris de Digi Sport13.09.2022, 13:01
Carlos Alcaraz (19 ani) este noul campion de la US Open, după ce l-a învins în finala de la New York pe norvegianul Casper Ruud (23 de ani), scor 6-4, 2-5, 7-6 (1), 6-3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- La 19 ani şi 129 de zile, Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr câştigător de Grand Slam din ultimii 17 ani (de la Nadal, în 2005) și cel mai tânăr lider mondial din istoria tenisului masculin.
Galerie Foto
Mesajul lui Novak Djokovic după triumful lui Carlos Alcaraz de la US Open
Novak Djokovic (35 de ani, 7 ATP) a reacționat după reușita lui Carlos Alcaraz de la US Open. Acesta i-a transmis spaniolului un mesaj scurt prin intermediul rețelelor sociale.
”Felicitări, Carlos Alcaraz, pentru primul tău titlu de Grand Slam! O performanță uimitoare”, a scris Novak Djokovic, pe Instagram.
Novak Djokovic nu l-a uitat nici pe Casper Ruud: ”De asemenea, felicitări și lui Casper Ruud pentru sezonul fantastic pe care îl are”, a mai precizat sârbul.
Nole nu a putut lua parte la ediția din acest an a turneului de la New York, întrucât nu este vaccinat împotriva COVID-19, iar americanii nu permit accesul în țară decât celor imunizați.
Din același motiv, jucătorul sârb a ratat și Australian Open 2022 și a fost nevoit să stea în carantină la Melbourne.
Carlos Alcaraz, după succesul de la US Open: ”Nu voi avea probleme să rămân cu picioarele pe pământ”
După ce și-a adjudecat titlul de la US Open, Carlos Alcaraz a ținut să le mulțumească celor care l-au susținut la New York și a transmis că acest trofeu nu îi va schimba comportamentul.
”Am visat de multă vreme, să fiu numărul 1, să câştig un titlu de Grand Slam. Am muncit foarte mult. E greu să vorbesc despre asta, sunt prea multe emoţii... Am doar 19 ani, e foarte special.
Am spus că nu este timpul să fiu obosit. În finala de Grand Slam, trebuie să dai totul. Aceste două săptămâni au fost incredibile, cu meciuri foarte dificile. Mulţumesc New York pentru sprijin, energia de pe teren este imposibil de explicat. Şi mulţumesc tuturor celor de cealaltă parte a lumii care se culcă târziu sau se trezesc devreme pentru a mă susţine.
Este incredibil să las o urmă în istorie, numele meu... Dar ceea ce au realizat cei Big 3 (Federer, Nadal, Djokovic), menţinerea acestui nivel timp de douăzeci de ani este şi mai dificil. Nu vreau să mă compar cu ei, îi admir.
Am mult loc de îmbunătăţire mental, tenis, fizic, totul. Primul meu titlu de Grand Slam şi locul nr. 1 au venit foarte repede, dar nu trebuie să stagnez, să rămân în zona mea de confort, trebuie să progresez.
Rămân acelaşi băiat, voi continua să ies în stradă în satul meu, să salut oamenii. Sunt mândru că sunt din El Palmar, că sunt din Murcia şi că sunt spaniol. Desigur, mi se vor întâmpla multe lucruri pe care nu mi le-aş fi imaginat să mi se întâmple la 19 ani, dar cunoscându-mă, nu voi avea probleme să rămân cu picioarele pe pământ.
Voi rămâne acelaşi băiat, cu prietenii şi familia lui. Când mă voi întoarce în Spania, voi merge să-mi văd prietenii, familia şi voi fi ca întotdeauna. Mă voi gândi doar să sărbătoresc cu ei, nimic altceva.
În ceea ce priveşte tenisul, este evident că vreau să lucrez în continuare, să câştig titluri, să rămân cât mai sus în ierarhie pentru o perioadă lungă de timp, aşa cum au făcut cei din Big 3. Şi pentru asta, nu trebuie să mă opresc, trebuie să continui să lucrez”, a declarat Carlos Alcaraz, după succesul de la US Open.
Etichete: novak djokovic , us open , nole , casper ruud , carlos alcaraz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...