CTP, critici la adresa adversarei Simonei: "Nu faci un astfel de gest când loveşti în halul ăla"
11.05.2019, 09:03Simona Halep Madrid | Simona Halep (3 WTA, 27 de ani) s-a calificat în finala turneului de la Madrid, vineri, după ce a învins-o pe elveţianca Belinda Bencic, scor 6-2, 6-7(2), 6-0, la capătul unui meci cu foarte multe lovituri spectaculoase. Cristian Tudor Popescu nu a crezut vreun moment că Simo poate pierde disputa, mai ales că întregul comportamentul adversarei trăda slăbiciune.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cunoscutul ziarist a fost dezamăgit în câteva rânduri de Bencic, care a uitat să fie fair-play, în dorinţa de a o domina mental pe campioana noastră.
"Eu nu am crezut că Simona va pierde acest meci pentru că am văzut o anume disperare la Bencic, care venea din faptul că știa că rezervele ei de energie fizică și psihică sunt reduse, sub ale Simonei. De aceea, Bencic era mai crispată; a avut numeroase mingi norocoase cu banda fileului, cu rama. Una chiar jenantă, nu a știut unde dă, a prins terenul din întâmplare! Și apoi a strâns pumnul privind spre Simona.
Bunele maniere din tenis spun că în astfel de situații faci un gest de scuză, nu faci un gest de victorie cu pumnul strâns când lovești în halul ăla! Asta mi-a spus mie că este îngrijorată de un meci lung. De aceea nu a mai fost capabilă să câștige schimburile. De aceea a încercat să lovească tare și la noroc sau cu mingi scurte, astea sunt soluțiile când nu te mai țin picioarele, mâinile și capul", a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi Sport.
Simona îşi concentrează acum toată atenţia spre finala de la Madrid, de sâmbătă, transmisă în direct de Digi Sport 1, de la ora 19:30.
În cazul în care se impune la Caja Magica, Simona Halep va fi de luni numărul unu mondial, urmând a o depăşi pe Naomi Osaka.
Etichete: simona halep , wta madrid , belinda bencic , ctp , simona halep cristian tudor popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...