Cîrstea i-a luat doar două game-uri Serenei Williams
31.05.2013, 16:40România a rămas fără reprezentante pe tabloul de simplu feminin de la Roland Garros, după ce ultima noastră sportivă, Sorana Cîrstea, a părăsit întrecerea în șaisprezecimi.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Cea mai bine clasată jucătoare din țara noastră a fost eliminată de ocupanta locului 1 în lume, Serena Williams. Cîrstea le-a învins pe parcurs pe Kiki Bertens și Johana Larsson, însă nu a avut ce face în partida cu americanca din topul ierarhiei WTA.
Serena și-a adjudecat primul set în mai puțin de jumătate de oră, fără să piardă vreun game, iar apoi a obținut calificarea în optimi la finele unei confruntări ce a durat doar 61 de minute.
Scorul final a fost 6-0 6-2 pentru Williams, care și-a prelungit seria învingătoare la 27 de partide consecutiv câștigate.
Nu mai puțin de 5 jucătoare din țara noastră au luat startul la competiția din acest an de la Paris: Alexandra Cadanțu, Monica Niculescu, Simona Halep și Irina Begu au pierdut chiar din primul tur, iar Cîrstea a părăsit întrecerea în șaisprezecimi.
Pentru performanța sa, Sorana va primi 90 de puncte WTA și un cec de 60 000 de euro.
Etichete: serena williams , simona halep , sorana cirstea , grand slam , jucatoare tenis romania , cirstea roland garros , serena williams roland garros , sorana serena williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...