Galerie Foto Cine e Agnieszka Radwanska. Jucătoarea poloneză a spus adio tenisului. Palmaresul cu Halep și averea strânsă
14.11.2018, 18:34Agnieszka Radwanska s-a retras din tenis, la vârsta de 29 de ani. Jucătoarea din Polonia, aflată momentan pe locul 75 WTA, a luat această decizie din cauza problemelor tot mai dese de sănătate. Radwanska este una dintre cele mai iubite jucătoare de tenis, remarcându-se nu numai pe teren, ci și în afara lui.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În 2013, Radwanska a pozat nud pentru revista ”ESPN The Magazine”
În 2013, "Aga" a provocat un imens scandal în ţara sa, după ce a pozat nud pentru revista ”ESPN The Magazine”. Radwanska era membră a unei organizaţii pentru tinerii catolici, iar în momentul în care pozele au fost făcute publice, sportiva a fost exclusă. Organizația, numită "Cruciada tinerilor", a considerat că poloneza a dat dovadă de un "comportament imoral".
Galerie Foto
De-a lungul carierei întinse pe durata a 13 ani, Radwanska a câștigat 20 de titluri WTA, iar cel mai bun loc pe care l-a ocupat în clasamentul mondial a fost al doilea. În plus, ea este prima jucătoare poloneză care ajunge în finala unui turneu de Grand Slam (la Wimbledon, în 2012) în era Open și prima jucătoare din Polonia care câștigă Turneul Campioanelor (în 2015).
"Aga" a mai jucat de două ori în semifinale la Australian Open și o dată în sferturile de finală la Roland Garros, iar timp de 6 ani la rând a fost votată "favorita fanilor".
În meciurile directe cu Simona Halep, Radwanska are 6-5. Ultima lor întâlnire a fost la Miami 2018, în turul 3, când s-a impus poloneza cu 3-6, 6-2, 6-3. De-a lungul carierei, a adunat 27.683.807 dolari, câștiguri totale din premiile turneelelor. În comparație, liderul WTA, Simona Halep, a strâns 28.145.579 de dolari.
Etichete: simona halep , agnieszka radwanska , radwanska halep , radwanska retragere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...