Cinci jucătoare din România joacă marți, 28 iunie, la Wimbledon. Programul meciurilor
articol scris de Digi Sport27.06.2022, 21:58
Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunțat programul pentru marți, 28 iunie. Competiția pe iarbă a fost perturbată de ploaie în prima zi.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep, Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu, Irina Bara și Ana Bogdan joacă marți la Wimbledon
Mai multe meciuri din primul tur la Wimbledon 2022, programate pentru luni, 27 iunie, au fost anulate și se vor desfășura marți.
Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 32 WTA) este prima jucătoare din România calificată în turul doi la Wimbledon, după victoria în fața sârboaicei Aleksandra Krunic (locul 107 WTA), scor 7-6 (5), 7-6 (1).
Marți, Simona Halep, Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu, Irina Bara și Ana Bogdan vor debuta la Wimbledon 2022.
Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) o va avea ca adversară în primul tur pe Karolina Muchova din Cehia (25 de ani, locul 81 WTA).
Partida a fost programată pe terenul 1, fiind al doilea duel al zilei pe această arenă, în jurul orei 17:30 (ora României), după încheierea meciului Matteo Berrettini - Christian Garin.
Pe terenul cu numărul 2, Gabriela Ruse (24 de ani, locul 54 WTA) o va înfrunta pe sportiva americană Cori Gauff (18 ani, locul 12 WTA).
Meciul Gabriela Ruse – Cori Gauff va începe după ora 15:00, după încheierea confruntării Steven Johnson – Grigor Dimitrov.
Pe terenul 4, de la ora 13:00, Mihaela Buzărnescu (34 de ani, locul 127 WTA) o va înfrunta pe germanca Nastasja Schunk (18 ani, locul 154 WTA).
Pe terenul 6 de la Wimbledon, Irina Bara (27 de ani, locul 122 WTA) o va înfrunta pe franțuzoaica Chloe Paquet (27 de ani, locul 106 WTA).
Întrucât este al treilea meci al zilei pe terenul 6, Irina Bara și Chloe Paquet vor juca după ora 17:00.
Pe terenul 14 de la Wimbledon, Ana Bogdan (29 de ani, locul 111 WTA) va juca împotriva ucrainencei Dayana Yastremska (22 de ani, locul 74 WTA).
Partida Ana Bogdan – Dayana Yastremska va începe după ora 17:00, după încheierea partidei Jill Teichmann – Ajla Tomljanovic.
Iga Swiatek, marea favorită să câștige Wimbledon 2022
Potrivit caselor de pariuri, poloneza Iga Swiatek (locul 1 WTA) este marea favorită să câștige turneul de la Wimbledon, cu o cotă de 2,50.
Swiatek (21 de ani) este neînvinsă în circuitul WTA din 16 februarie. Poloneza a câștigat șase turnee la rând (Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros).
Simona Halep a fost cotată cu a patra șansă (cota 15.00), după Ons Jabeur (cota 12.00) și Cori Gauff (cota 12.00).
În viziunea specialiștilor, românca are aproximativ aceleași șanse de a ajunge în fazele finale ale turneului precum Karolina Pliskova, Paula Badosa și Anett Kontaveit.
Etichete: wimbledon , wta , simona halep , mihaela buzărnescu , ana bogdan , irina bara , gabriela ruse
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...