Cehia - România, Fed Cup | Prima reacție a Simonei Halep, după tragerea la sorți
08.02.2019, 16:04Cehia - România, Fed Cup | Vineri a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din duelul Cehia - România, contând pentru turul I al Grupei Mondiale. Simona Halep va juca al doilea meci al zilei de sâmbătă, în compania Siniakovei, după partida Pliskova - Buzărnescu.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
După ce în 2018 a fost lider WTA și a câștigat primul turneu de Grand Slam al carierei, Simona Halep are ca obiectiv pentru 2019 un parcurs cât mai lung alături de echipa României de Fed Cup. Primul adversar este Cehia, campioana en titre.
"E important să facem un rezultat bun. E cel mai mare obiectiv. Nu este însă ușor. Nu suntem foarte obișnuite în echipă. Săptămânal jucăm individual și nu e foarte ușor să te motivezi în grup. Eu sper să fiu bine, să-mi fac treaba foarte bine și să ajut echipa să câștigăm. Cehia este o echipă puternică, nu va fi ușor. Am fost aproape să le învingem data trecută și sunt optimistă. Trebuie să ne concentrăm să câștigăm. Nu contează scorul, că e 2-0 sau 4-0" a declarat Simona Halep după tragerea la sorți.
Cehia - România, Fed Cup | Simona Halep va juca al doilea meci al zilei
Locul 3 în clasamentul WTA, Simona Halep a precizat că se simte excelent din punct de vedere fizic, dar emoțiile vor fi mari, ca la fiecare meci în care reprezintă România.
"Suprafața nu e deloc ușoară, dar pentru toată lumea e la fel. Eu cred că deja m-am obișnuit pe ea, dar o să văd mâine, la meciul oficial. Fizic sunt sută la sută. În Fed Cup e difereit. Nu e ușor să gestioneze emoțiile. Sunt emoții diferite, joci pentru țara ta și există o presiune în plus" a mai precizat Simona Halep.
Meciurile vor începe sâmbătă, de la ora 14:00, şi duminică, de la aceeaşi oră, şi vor fi transmise în direct de Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro și m.digisport.ro pentru abonații RCS&RDS.
Etichete: simona halep , simona halep fed cup , cehia romania fed cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Odată cu schimbarea anotimpului, temperatura din locuință trebuie adaptată astfel încât să eviți un...