Ce spune Novak Djokovic despre participarea la Indian Wells, turneu la care poate juca doar dacă este vaccinat
articol scris de Digi Sport22.02.2022, 14:43
Novak Djokovic (locul 1 ATP) a revenit cu o victorie în primul său meci din 2022, după 6-3, 6-3 împotriva italianului Lorenzo Musetti (locul 58 ATP), în runda inaugurală a turneului de la Dubai.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sârbul a primit accesul de a evolua în competiția WTA 500 de la Dubai, însă nu știe dacă va putea fi prezent la Indian Wells. Întrecerea din Statele Unite este programată în perioada 7 martie - 20 martie 2022.
Prezența lui Djokovic este pusă însă sub semnul întrebării, asta deoarece nu poate intra pe teritoriul Americii, din cauza faptului că nu este vaccinat.
Novak Djokovic, despre prezența sa la Indian Wells 2022
La conferința de presă de la finalul primului său joc din acest an, Novak Djokovic a vorbit despre posibilitatea de a juca la Indian Wells. Sârbul a recunoscut că, în momentul de față, nu se poate prezenta pe teritoriul Statelor Unite, însă speră că lucrurile se vor schimba în următoarele săptămâni.
"În acest moment nu pot merge. Nu pot intra în Statele Unite. La cum stau lucrurile, nu pot juca. Dar să vedem ce se va întâmpla. Poate lucrurile se vor schimba în următoarele săptămâni", a declarat Novak Djokovic, la conferința de presă, după victoria în fața lui Musetti.
Reacția lui Djokovic după primul său meci din 2022
Sârbul a oferit prima sa declarație de la finalul jocului cu Lorenzo Musetti. Djokovic a recunoscut că perioada de inactivitate și-a spus cuvântul în câteva rânduri, însă se bucură pentru succesul din meciul de la Dubai.
"A trecut ceva timp de când n-am jucat și nu puteam să găsesc un loc mai bun pentru a reveni. A fost o experiență fantastică, m-ați primit cu căldură și vă mulțumesc din tot sufletul.
Am avut un moment cu câteva erori neforțate, ceva necaracteristic pentru mine, dar am reușit să trec peste și să câștig în minim de seturi contra unui jucător foarte talentat. A bătut puțin și vântul dar, una peste alta, a fost o experiență plăcută", a spus Novak Djokovic, citat de Eurosport.
Etichete: novak djokovic , indian wells , djokovic indian wells , participare djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...