Ce se întâmplă cu turneul de la Wimbledon după ce Roland Garros a fost amânat
articol scris de Digi Sport08.04.2021, 14:07
Turneul de tenis de la Wimbledon îşi va menţine datele de disputare, în ciuda amânării cu o săptămână a competiţiei de la Roland Garros, care implică reducerea sezonului pe iarbă în circuitul profesionist, informează EFE.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, turneul de la Wimbledon urmează să se desfăşoare anul acesta între 28 iunie şi 11 iulie, au anunţat responsabilii All England Club într-un comunicat dat publicităţii joi.
Ce se întâmplă cu turneul de la Wimbledon după ce Roland Garros a fost amânat
"Pentru a reduce impactul asupra restului calendarului, sezonul pe iarbă va fi scurtat cu o săptămână în 2021, iar turneul de la Wimbledon se va disputa la datele planificate, începând din data 28 iunie, în timp ce calificările vor avea loc începând din 21 iunie", au precizat organizatorii britanici.
- Campionii en titre de la Wimbledon sunt românca Simona Halep, la feminin, şi sârbul Novak Djokovic, la masculin, câştigătorii ediţiei 2019.
Roland Garros, amânat pentru o săptămână
Jucătoarea de tenis Alize Cornet (locul 59 WTA) a criticat-o dur pe Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor din Franța, după ce Roland Garros a fost amânat.
Roland Garros va începe cu o săptămână mai târziu, între 30 mai și 13 iunie, în loc de 23 mai - 5 iunie. Acest lucru a scos-o din minți pe Alize Cornet, care a criticat-o dur pe Roxana Mărăcineanu: "Rămâne între noi, dar ministrul nostru al Sporturilor este o calamitate. Nu am nimic împotriva ei, dar ia doar decizii proaste. Parcă nu i-ar păsa.
Este o decizie destul de egoistă. Calendarul va avea de suferit. Înţeleg că nu sunt vremuri uşoare pentru turneu, dar trebuie să te gândeşti la jucători şi la calendar, în special la toate turneele", a spus Alize Cornet, conform L'Equipe, citată de News.ro.
Sezonul trecut, Roland Garros a fost amânat, de asemenea din cauza pandemiei, disputându-se în perioada 27 septembrie - 11 octombrie, deși inițial fusese programat între 18 mai și 7 iunie. Ediția 2020, disputată în condiții atipice pentru Open-ul Francez, a fost câștigată de Iga Swiatek, feminin, și Rafael Nadal, masculin.
Etichete: wimbledon , wta , roland garros , alize cornet , roxana maracineanu , roland garros 2021 , roland garros amânat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...