Video&Foto Ce a pățit Simona Halep la ultimul meci pe zgură. ”Nu a fost despre tenis”
articol scris de Digi Sport11.04.2024, 13:59
Simona Halep (32 de ani, 1144 WTA) va începe sezonul pe zgură în turneul WTA 125 de la Oeiras (15 - 21 aprilie), unde a primit un wild-card.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Sportiva din România a jucat ultima oară pe această suprafață în mai 2022, când a pierdut în turul doi de la Roland Garros, un meci în care s-a confruntat cu probleme medicale serioase.
Simona Halep a jucat ultima oară pe zgură la Roland Garros în mai 2022, într-un meci în care a suferit un atac de panică
Simona Halep va începe sezonul pe zgură în Portugalia într-un turneu WTA de 164.000 de dolari, în care își va face ”încălzirea” pentru competiția de la Madrid. La ambele evenimente va beneficia de un wild-card și va intra direct pe tabloul principal.
Jucătoarea din România a jucat ultima oară un turneu pe zgură în mai 2022, în turul doi la Roland Garros. Partida de acum doi ani a avut o desfășurare stranie. Halep a început în forță partida, din 26.05.2022, cu Qinwen Zheng și a câștigat primul set cu 6-2. Situația s-a schimbat însă dramatic în setul secund. Fostul lider mondial s-a simțit rău și a avut nevoie de intervenția echipei medicale. La conferința de presă a dezvăluit că a fost vorba despre un atac de panică.
”A fost doar un meci de tenis, trebuie să trec peste. M-am antrenat bine, am început bine, dar m-am panicat, nu știu de ce s-a întâmplat, nu a existat un motiv pentru care să am acest atac, nu am astfel de atacuri de obicei, dar s-a întâmplat acum.
Se poate să fie pus prea multă presiune pe mine și de-aceea să se fi întâmplat. Am muncit foarte mult în ultima perioadă, de când am început cu Patrick, îmi doresc foarte mult să reușesc și poate și asta a contribuit. Mai am chestia asta, când îmi doresc foarte mult, să nu mai fiu eu.
O să fie bine, o să muncesc în continuare și o să vedem ce o să se întâmple. Nu a fost despre tenis, poate presiunea celor doi ani grei pentru toată lumea, accidentările de anul trecut, au fost multe momente grele și poate creierul a intrat în panică”, a declarat Simona Halep, la conferința de presă de după joc.
Sportiva din Constanța s-a prăbușit fizic și moral după acest moment dificil și a mai câștigat doar trei game-uri în ultimele două seturi. Ea a spus că este convinsă că totul s-a întâmplat din cauza faptului că a pus o presiune mult prea mare pe ea.
Galerie Foto
Simona Halep așteaptă cu nerăbdare să joace pe zgură. Sportiva a acordat un interviu exclusiv Digi Sport la finalul unui antrenament desfășurat acum două zile la București.
Simona Halep a fost suspendată patru ani de tribunalul Sport Resolutions, în urma unui dosar în care a fost acuzată de dopaj, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că nouă luni sunt suficiente. Sportiva a revenit pe teren la Miami, după un an și nouă luni, într-o partidă în care a fost învinsă de Paula Badosa. În interviul acordat Digi Sport a dezvlăluit că a suferit foarte mult după acest duel.
”Am avut 4 zile în care nu am putut să mă mișc. Niște dureri musculare pe care nu le-am mai întâlnit niciodată înainte. Dar a fost normal. Primele zile după un meci de după aproape doi ani, este greu. Și l-am simțit cu vârf și îndesat.”, a declarat Simona Halep.
Cronologia cazului în care Simona Halep a fost acuzată de dopaj
- 29 august 2022 – Simona Halep este eliminată surprinzător de Daria Snigur la US Open 2022.
- 15 septembrie 2022 – Sportiva anunță că nu va mai juca în restul sezonului, fiind în recuperare, după operația de rinoplastie.
- 7 octombrie 2022 – Simona Halep a primit vestea testului pozitiv, cu Roxadustat.
- 21 octombrie 2022 – Jucătoarea de tenis anunță că este suspendată provizoriu.
- 19 mai 2023 – Halep este acuzată de ITIA de a doua încălcare a regulamentului antidoping; nereguli în pașaportul biologic al sportivei.
- 28-29 iunie 2023 – Simona Halep este audiată de tribunalul independent Sports Resolutions, de la Londra.
- 12 septembrie 2023 – ITIA anunță că Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani.
- 24 octombrie 2023 – Simona Halep a depus la TAS apelul împotriva suspendării sale pentru dopaj.
- 7-9 februarie 2024 – Simona Halep a fost audiată la TAS.
- 16 februarie 2024 – Jucătoarea a decis să dea în judecată. Quantum Nutrition, firma din Canada de unde a fost cumpărat suplimentul nutritiv. Miza acestui proces este de zece milioane de dolari.
- 5 martie 2024 – Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să reducă suspendarea jucătoarei din România de la patru ani la nouă luni. Instanța a respins proba de sânge din septembrie 2022, considerând că nu a fost recoltată conform regulilor, așa că jucătoare a scăpat în acest mod de acuzația că și-ar fi „manipulat” pașaportul biologic.
- 19 martie 2024 - Simona Halep a jucat meciul cu Paula Badosa, în primul tur de la Miami. A pierdut duelul, dar a câștigat 10 puncte și a revenit în clasamentul WTA.
Sursa Foto/Getty
Etichete: simona halep , simona halep roland garros , simona halep ultimul meci pe zgură , simona halep atac de panică
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...