Ce a ajuns să spună Nick Kyrgios, la câteva zile după "Plecați acasă, nenorociților!"
articol scris de Digi Sport05.09.2022, 09:24
Nick Kyrgios (27 de ani, 25 ATP) s-a calificat în sferturile de finală ale US Open, după ce l-a învins pe Daniil Medvedev (26 de ani, 1 ATP), deținătorul trofeului, scor 7-6 (11), 3-6, 6-3, 6-2.
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Nick Kyrgios, de la "Plecați acasă, nenorociților", la "Prietena mea și echipa mă ajută"
Galerie Foto
Australianul, care a avut un comportament abominabil în meciul precedent, motiv pentru care a și fost amendat, a afirmat acum că simte cum partenera sa, Costeen Hatzi, și cei din staff îl ajută.
"Încă nu-mi vine să cred. A fost un meci grozav, Daniil e campionul en-titre, a jucat foarte bine în ultima vreme, mă bucur că am jucat așa cum am făcut-o. Mă bucur că am arătat de ce sunt capabil. Încă încerc să-mi dau seama când am decis că vreau să fac totul profesionist. Prietena mea mă ajută, echipa mea de asemenea.
Lucrez din greu să fac lucrurile așa cum trebuie. Mi-a luat 27 de ani ca să ajung la concluzia asta. Am călătorit în ultimele luni. E ultima mea călătorie înainte să merg în Australia și vreau să merg până la capăt. Cred că e posibil. Nu am câștigat finala de la Wimbledon, a fost greu de digerat momentul, dar sunt pregătit acum", a spus Nick Kyrgios, după victoria cu Daniil Medvedev.
"Plecați acasă, nenorociților!" A venit "nota de plată" pentru Kyrgios, după comportamentul abominabil de la US Open
Galerie Foto
"Rebelul" australian a avut un nou moment de rătăcire pe teren, în meciul cu Benjamin Bonzi, din turul 2. Nervos pe cei aflați în loja sa, Kyrgios a scuipat în direcția lor și le-a transmis cuvinte greu de reprodus.
"Plecați acasă, nenorociților!", a strigat sportivul către cei aflați în loja sa, după care a urmat o "ploaie" de înjurături.
Pentru comportamentul său abominabil, Nick Kyrgios a primit cea mai mare sancțiune dată până acum la US Open 2022 - amendă de 7.500 de dolari americani.
O nimica toată, dacă ne raportăm la suma pe care australianul a câștigat-o pentru calificarea în turul 3 la Flushing Meadows - 275.000 de dolari.
Sfat pentru partenera lui Nick Kyrgios: "Să se ridice și să plece!"
Galerie Foto
Nu a fost prima dată când Nick Kyrgios are un astfel de comportament față de cei prezenți în boxa lui.
Todd Woodbridge, fostul mare jucător australian de dublu, consideră că apropiații lui Kyrgios ar trebui să se ridice și să plece, dacă acest scenariu se va mai repeta.
"Oamenii din boxa lui ar trebui să ia atitudine. Un astfel de comportament nu trebuie tolerat. Probabil că ar trebui să se ridice și să plece. Nu ei joacă pe teren, Nick e cel care pierde sau câștigă puncte, el ia deciziile", a declarat fostul mare jucător de dublu Todd Woodbridge.
Etichete: nick kyrgios , daniil medvedev , costeen hatzi , us open 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...