Cazul de dopaj al Simonei Halep, comentat de un avocat specializat pe astfel de proceduri
articol scris de Digi Sport09.05.2023, 14:50
Simona Halep (31 de ani) este suspendată provizoriu din octombrie 2022, după ce a fost depistată dopată cu Roxadustat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Avocatul Srinivasan Saimani, despre Simona Halep: "Este vorba despre un sistem supraîncărcat"
Între timp, fostul lider mondial așteaptă și acum să fie audiată la tribunal, iar supărarea sa este foarte mare pentru această întârziere. Halep este programată pe 28 mai pentru a fi audiată.
Un avocat sportiv din India, Srinivasan Saimani, specializat pe probleme de acest fel, a explicat de ce durează atât de mult.
"Nu o pot contrazice pe Simona Halep. Sunt de acord cu nemulțumirea ei, în mare parte. Chiar eu am reprezentat sportivi în probleme în care procedurile au înregistrat întârzieri semnificative de la data emiterii notificării de acuzare.
De partea cealaltă, este vorba despre un sistem supraîncărcat, care lucrează peste program pentru a gestiona numărul de cazuri anti-doping.
Reglementările prevăd includerea perioadei de suspendare provizorie în pedeapsa finală, însă asta nu compensează timpul pierdut în așteptarea deciziei, departe de antrenamente și competiții", a spus Srinivasan Saimani, potrivit Reuters.
Srinivasan Saimani este considerat cel mai bun avocat sportiv din India.
Avocatul Simonei Halep: ”Nu există nicio diferență”
În acest proces, Simona Halep a apelat la Howard Jacobs, avocat care a apărat-o și pe Maria Sharapova în 2016, când a fost depistată pozitiv cu meldonium. Inițial, rusoaica a primit o suspendare de doi ani din partea ITF, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus pedeapsa la 15 luni.
Situația le-a făcut pe unele publicații internaționale să scrie că Simona Halep ar fi confundat ITF cu ITIA, dar avocatul româncei, Howard Jacobs, a venit cu lămuriri.
”Nu există nicio diferență vizibilă în modul în care sunt tratate cazurile anti-doping, deoarece ITIA a preluat de la ITF aceiași avocați care judecă cazurile!
Toate documentele sunt depuse prin același portal online, este exact același grup de judecători, iar procesele sunt administrate exact de aceeași agenție – Sport Resolutions – care și în ziua de astăzi precizează pe site-ul său că procesele anti-doping din tenis sunt decise de Tribunalul Independent ITF”, a declarat Howard Jacobs, citat de Eurosport.
Etichete: simona halep , halep dopaj , srinivasan saimani , avixat simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...