Carlos Alcaraz, avertisment pentru Novak Djokovic. ”Sunt aici să îl împiedic să câștige tot”
articol scris de Digi Sport29.11.2023, 12:45
Carlos Alcaraz (20 de ani), campionul en titre de la Wimbledon, a declarat că Novak Djokovic, numărul 1 ATP, este pregătit să câştige cele patru turnee de Grand Slam în 2024, dar a garantat că va încerca să-l împiedice.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Carlos Alcaraz vrea să îl împiedice pe Djokovic să câștige toate turnele de Grand Slam din 2024
”Djokovic a demonstrat an de an că este pregătit să câştige cele patru Grand Slam-uri, dar noi suntem aici să-l împiedicăm, alături de alţi jucători capabili să-l învingă.”, a declarat Alcaraz în cursul unei conferinţe de presă la Ciudad de Mexico, unde urmează să dispute un meci demonstrativ cu americanul Tommy Paul.
Jucătorul iberic, aflat pe locul secund în clasamentul ATP, a comentat şi tendinţa presei de a-l menţiona drept succesor al elveţianului Roger Federer, al spaniolului Rafael Nadal şi al încă activului Djokovic. Alcaraz a afirmat că munceşte pentru a fi unul dintre cei mai buni din istorie.
”Încerc să mă concentrez asupra carierei mele. Visul meu este să fiu considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie.”, a subliniat Alcaraz.
Carlos Alcaraz a recunoscut că a avut prestații slabe, după ce a câștigat Wimbledon 2023
Referindu-se la prestaţiile sale din 2023, spaniolul a recunoscut că, după ce a câştigat trofeul la Wimbledon, a avut o scădere a performanţei, iar în 2024 va încerca să menţină un nivel bun pe tot parcursul anului.
”Trebuie să cresc anul viitor şi să ţin cont că sezonul continuă până în noiembrie. Am lucrat cu un psiholog care m-a ajutat. 2024 va fi un an solicitant, cu Jocurile Olimpice după Wimbledon. Voi munci din greu pentru a oferi ţării mele o medalie.”, a precizat Carlos Alcaraz.
În afara meciului dintre Carlos Alcaraz şi Tommy Paul, în capitala Mexicului va avea loc de asemenea o partidă demonstrativă între grecoaica Maria Sakkari, ocupanta locului 9 în clasamentul WTA, şi daneza Caroline Wozniacki, fostă numărul unu mondial, care a revenit în tenisul profesionist după ce a adus pe lume doi copii.
Etichete: novak djokovic , grand slam , titluri de grand slam , carlos alcaraz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...