Calificare fără probleme pentru Djokovic și Ferrer în turul doi la Australian Open
13.01.2014, 15:43Novak Djokovic şi David Ferrer s-au calificat în turul doi la Australian Open. Sârbul, campion en-titre, a trecut de slovacul Lukas Lacko, în timp ce ibericul a avut nevoie de numai trei seturi pentru a-l elimina pe Alejandro Gonzalez.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Novak Djokovic a început perfect la Australian Open. Urmărit din tribune de noul său antrenor Boris Becker, campionul en titre a avansat în turul doi după o victorie clară în faţa lui Lukas Lacko. Sârbul şi-a adjudecat primul act cu 6-3, dar slovacul a echilibrat meciul în setul secund.
Experienţa lui Djokovic şi-a spus însă cuvântul. Al doilea favorit al întrecerii a câştigat al doilea act la tie-break, iar în setul trei nu a mai cedat decât un game. În runda următoare, Djokovic, care a ajuns la a 22-a victorie consecutiva la Melbourne, îl va înfrunta pe Leonardo Mayer.
Şi David Ferrer, cotat cu şansa a treia la câştigarea trofeului, merge mai departe, după ce a trecut de Alejandro Gonzalez. Ferrer a început bine şi s-a impus în primul act cu 6-3, dar columbianul a revenit şi a condus cu 4-2 în actul secund. Nu a fost de ajuns- spaniolul a câştigat cu un dublu 6-4. Ferrer îl va avea ca adversar, în runda secundă, pe francezul Adrian Mannarino.
Etichete: australian open , djokovic ferrer , australian open tenis , australian open djokovic ferer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...