Buzărnescu a cucerit la Dubai cel mai important trofeu la dublu din carieră
16.12.2017, 14:08Mihaela Buzărnescu încheie în forţă cel mai bun an din cariera sa. Românca a câştigat trofeul la dublu la turneul ITF de 100.000 de dolari de la Dubai, alături de rusoaica Alena Fomina.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Buzărnescu şi Fomina le-au învins în finală pe favoritele principale, olandeza Lesley Kerkhove şi Ligia Marozava din Belarus, scor 6-4, 6-3, într-o oră şi 13 minute, după ce au revenit în primul set de la 0-4.
Este cel mai important trofeu din carieră pentru româncă, ajunsă în top 100 WTA la dublu graţie acestui succes.
E al treilea trofeu la dublu din 2017 pentru Mihaela Buzărnescu, după ITF 80k Biarritz şi ITF 25k Dunakeszi, ambele alături de Irina Bara, şi al 34-lea al carierei.
Buzărnescu mai are şapte titluri la simplu anul acesta, tot în turnee de rang inferior, care au ajutat-o însă să urce pe cel mai bun loc din carieră, 59, pe care se află în acest moment.
În proba de simplu de la Dubai, Buzărnescu a ajuns până în sferturile de finală, unde a fost eliminată de elveţianca Belinda Bencic, fost număr 7 mondial.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: mihaela buzărnescu , buzarnescu , buzarnescu trofeu dublu dubai , buzarnescu titlu dubai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...