Video Calificare de poveste! România a revenit de la 0-2 cu Ucraina, a câștigat meciul de dublu și e la turneul final al BJKC
articol scris de Digi Sport14.04.2024, 02:45
România a învins-o cu 3-2 pe Ucraina și s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup, care se dispută în perioada 12 - 17 noiembrie, în Spania, la Sevilla.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Echipa României a început cum nu se putea mai prost confruntarea cu Ucraina. După prima zi, scorul era 0-2, după eșecuri suferite de Ana Bogdan și Jaqueline Cristian la Lesia Tsurenko, 6-3, 2-6, 0-6, respectiv Elina Svitolina, 3-6, 5-7.
Ziua a doua a adus o răsturnare spectaculoasă de situație, în favoarea României.
Prima care a intrat în teren a fost Ana Bogdan, care a reușit să o învingă pe Elina Svitolina după un meci de aproape trei ore, 6-4, 4-6, 6-3.
A urmat meciul dintre Jaqueline Cristian și Lesia Tsurenko, început slab de româncă, 2-6 în primul set. Jaqueline Cristian a revenit remarcabil în meci și a trimis jocul în decisiv după 6-4 în setul doi. Actul al treilea s-a terminat cu același scor, tot în favoarea Româncei, astfel că totul s-a decis la meciul de dublu.
România, revenire de la 0-2 și calificare la turneul final al Billie Jean King Cup
România avea pregătită o echipă de dublu, formată din Anca Todoni și Mara Gae, jucătoare fără mare experiență la nivel înalt. Horia Tecău a decis, însă, să schimbe și să joace tot Ana Bogdan și Jaqueline Cristian împotriva surorilor Nadiia și Lyudmyla Kichenok.
Primul set a fost adjudecat fără mari emoții de românce, 6-2. În actul doi, jocul a fost mult mai echilibrat și s-a ajung în tiebreak, unde, după o revenire de la 1-4, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, care au jucat aproape opt ore de tenis sâmbătă, s-au impus 9-7.
Toate rezultatele:
- Ana Bogdan / Jaqueline Cristian - Nadiia Kichenok / Lyudmyla Kichenok 6-2, 7-6 (7)
- Jaqueline Cristian - Lesia Tsurenko 2-6, 6-4, 6-4!
- Ana Bogdan - Elina Svitolina 6-4, 4-6, 6-3
- Jaqueline Cristian - Elina Svitolina 3-6, 5-7
- Ana Bogdan - Lesia Tsurenko 6-3, 2-6, 0-6
Ana Bogdan / Jaqueline Cristian - Lyudmyla Kichenok / Nadiia Kichenok 6-2, 7-6 (9/7)
UPDATE 02:42: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian se impun în setul 2, scor 7-6 (8/6).
UPDATE SETUL 2 - 01:53: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian duc scorul la 3-3!
UPDATE SETUL 2 01:35: Lyudmyla Kichenok și Nadiia Kichenok duc scorul la 2-0!
UPDATE 01:19: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian câștigă setul 1, scor 6-2!
UPDATE SETUL 1 - ORA 00:58: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian duc scorul la 2-1, după ce au fost conduse cu 0-1.
UPDATE: A început partida!
J. Cristian - L. Tsurenko 2-6, 6-4, 6-4!
UPDATE: Jaqueline Cristian câștiga partida, scor 2-6, 6-4, 6-4!
UPDATE: Jaqueline Cristian câștigă cel de-al doilea set, scor 6-4!
UPDATE: Lesia Tsurenko câștigă primul set, scor 6-2!
UPDATE: A început partida!
Ana Bogdan - Elina Svitolina 6-4, 4-6, 6-3
UPDATE: Ana Bogdan câștigă partida, scor 6-4, 4-6, 6-3!
UPDATE: Elina Svitolina se impune în cel de-al doilea set, scor 6-4!
UPDATE: Ana Bogdan câștigă primul set, scor 6-4!
UPTADE: A început meciul!
Ana Bogdan este prima jucătoare a României care va intra pe zgura verde de la Amelia Island (SUA) pentru a evolua în a doua zi a disputei din barajul BJK. Dacă vrem să rămânem în meci, Ana trebuie să câștige.
Adversara este este prima rachetă a Ucrainei, iar o victorie pentru Ana ar fi un rezultat mare, care ne-ar menține cu șanse la turneul final, programat în toamnă, la Sevilla.
Jaqueline Cristian - Lesia Tsurenko, Live Video aproximativ 19:30, Digi Sport 2. Și dacă va câștiga Ana Bogdan, Jaqueline trebuie să învingă și ea
Pentru a se ajunge la meciul de dublu, româncele trebuie să răstoarne scorul și să egaleze la doi.
Jaqueline Cristian traversează o perioadă bună a carierei, dar Tsurenko este multa mai experimentată, așa că pornește cu prima șansă.
Jaqueline Cristian - Elina Svitolina 3-6, 5-7
UPDATE 00:30: Svitolina ia și al doilea set, în ciuda eforturilor lui Cristian de a trimite partida în decisiv.
UPDATE 23:25: Svitolina se impune în primul set.
UPDATE 22:55: A început meciul.
UPDATE 22:25: Meciul va începe nu mai devreme de 22:40.
Ana Bogdan - Lesia Tsurenko 6-3, 2-6, 0-6
UPDATE 10:20: Revenirea lui Tsurenko este completă și Ucraina câștigă primul punct al confruntării cu România.
UPDATE 21:55: Tsurenko face un set secund mult mai bun și trimite meciul în decisiv.
UPDATE 21:00: Bogdan își adjudecă relativ primul set al meciului.
UPDATE 20:40: După un început mai bun al lui Bogdan, Tsurenko reușește să reducă din diferență și face 2-3.
UPDATE 20:20: A început meciul.
UPDATE 20:05: Se intonează imnul fiecărei țări.
Știrea inițială:
Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.
Ana Bogdan o va înfrunta pe Lesia Tsurenko în primul meci de simplu al întâlnirii dintre echipele României şi Ucrainei, vineri, la Fernandina Beach (Florida), în calificările Billie Jean King Cup.
Tsurenko (34 ani, 42 WTA) a câştigat ambele partide directe cu Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA), cu 6-1, 6-0 în 2011, în primul tur la Istanbul (ITF), şi cu 4-6, 6-3, 7-6 (20/18) în 2023, în turul al treilea la Wimbledon.
În al doilea meci de simplu, Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) o va întâlni în premieră pe Elina Svitolina (29 ani, 18 WTA).
Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le cuprinde pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Ţurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubţeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).
Meciul cu Ucraina, din calificările BJK Cup, va avea loc pe 12 şi 13 aprilie, la Racquet Park Drive din Amelia Island, Fernandina Beach (Florida/SUA).
România şi Ucraina s-au întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.
În 1997, România s-a impus cu 3-0, la Bari (Italia), în Grupa B a zonei Europa/Africa. În 1999, România câştiga cu 2-0, în Spania (Murcia), în play-off-ul zonei Europa/Africa. Singura victorie a Ucrainei datează din 2003, când învingea cu 2-1, la Estoril (Portugalia), în Grupa C a zonei Europa/Africa. Ultimul duel a avut loc în 2014, la Budapesta, România câştigând cu 2-0, în barajul de promovare al zonei Europa/Africa.
În noiembrie, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius.
Etichete: tenis , romania , ucraina , lesia tsurenko , ana bogdan , elina svitolina , jaqueline cristian , billie jean king cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...