Belinda Bencic, ultima calificată la Turneul Campioanelor! Simona Halep scapă de o adversară foarte dificilă
20.10.2019, 09:36Belinda Bencic este ultima tenismenă calificată la Turneul Campioanelor de la Shenzhen, competiție care se va desfășura în perioada 27 octombrie - 3 noiembrie și care va fi transmisă, în direct, de canalele Digi Sport.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Elvețianca a obținut calificarea pe ultima sută de metri, după ce a ajuns în ultimul act al turneului de la Moscova. Simona Halep o va evita în faza grupelor pe Naomi Osaka.
Jucătoarele care vor participa la competiția din China sunt: Ashleigh Barty, Karolina Pliskova, Simona Halep, Bianca Andreescu, Naomi Osaka, Petra Kvitova și Elina Svitolina, cea care a câștigat anul trecut.
Simona Halep o va evita, la Turneul Campioanelor, în faza grupelor, pe Naomi Osaka
Simona a fost calificată și anul trecut la Shenzhen, dar nu a putut participa din cauza unei accidentări. Halep este sigură că nu o va întâlni pe Naomi Osaka în prima fază a turneului, fiindcă s-a calificat de pe poziția a patra, în timp ce nipona s-a calificat de pe poziția a treia, iar cele două vor fi în aceeași urnă.
În faza grupelor, pe lângă Simona și Naomi, Barty nu o va putea întâlni pe Pliskova, Andreescu pe Kvitova și nici Svitolina pe Bencic.
Simona va încerca să participe la Turneul Campioanelor 2019, de la Shenzhen. Halep nu este sigură că va putea juca, din cauza unei probleme la spate, de care încearcă să scape până la începutul competiției. Darren Cahill a anunțat că va fi alături de fostul lider mondial, pe care va începe să o pregătească din nou, oficial, odată cu debutul noului sezon.
Etichete: simona halep , turneul campioanelor , belinda bencic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...