Australienii vor organiza un nou turneu WTA înaintea primului Grand Slam al anului, exclusiv pentru jucătoarele din izolare
articol scris de Digi Sport24.01.2021, 15:09
Organizatorii australieni au anunţat programarea unui turneu suplimentar WTA la Melbourne, înaintea Australian Open, primul Grand Slam al anului, pentru a oferi jucătoarelor din carantină o şansă în plus de pregătire.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Vor exista acum în total trei turnee WTA, pe lângă cele două programate între 31 ianuarie şi 6 februarie, alăturându-se o nouă competiţie între 3 şi 7 februarie, pentru jucătoarele care s-au aflat în carantină strictă fără posibilitatea de antrenament.
Un nou turneu WTA înainte de Australian Open
Băieţii vor avea două turnee ATP, care au fost amânate cu 24 ore şi acum vor debuta pe 1 februarie, în timp ce competiţia pe echipe ATP Cup va începe pe 2 februarie. "Sunt momente deosebit de dificile pentru sportivii din carantina strictă şi noi, împreună cu WTA şi ATP, ne propunem să facem tot ce putem pentru a-i ajuta", a declarat Craig Tiley, directorul turneului Australian Open.
"Aceste schimbări aduse evenimentelor iniţiale au fost făcute pentru a da celor 72 de jucători (în carantină strictă) puţin timp suplimentar pentru a-i ajuta să se pregătească. De asemenea, le vom acorda prioritate pentru lucruri precum antrenamentele, sală de fitness, băi de gheaţă", a încheiat Tiley.
Toţi jucătorii participanţi la Australian Open trebuie să stea 14 zile în carantină, dar pot părăsi zilnic hotelul pentru cinci ore ca să se antreneze. În schimb, 72 de jucători care au venit cu curse charter în care s-au aflat persoane infectate au fost plasate într-o carantină strictă, fără posibilitatea de a părăsi hotelul, aşa cum este cazul germancei Angelique Kerber, româncei Sorana Cîrstea şi a elveţiencei Belinda Bencic.
Horia Tecău le-a transmis un mesaj de încurajare celor 72 de sportivi aflați în izolare în camera de hotel
"Este greu din mai multe puncte de vedere, fizic, mental, de acomodare cu temperatura, cu umiditatea, cu viteza terenurilor, nu mai zic. E destul de greu după două săptămâni să joci la o capacitate decentă.
Fiecare încearcă să se mențină în formă cum poate mai bine. Le doresc să aibă răbdare și să-și aloce timp pentru această intrare în programul de antrenament, să nu fie prea supărați pe situația în care se află", a spus Horia Tecău, la emisiunea Așii Tenisului.
Etichete: sorana cirstea , australian open , turneu wta carantina , tenis australian
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...