“Așii tenisului” de la Digi Sport a dat as talk-show-urilor politice în aprilie
10.05.2019, 14:30Emisiunea “Așii tenisului” de la Digi Sport s-a clasat pe locul I și II în topul preferințelor telespectatorilor din publicul comercial, în luna aprilie. Talk-show-ul care prefațează și încheie transmisiunile exclusive ale turneelor de tenis feminin a surclasat emisiuni care, în mod obișnuit, atrag cei mai mulți telespectatori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Totodată, la nivel național, în luna aprilie, “Așii tenisului” a ocupat locul trei alături de cele mai vizionate emisiuni ale televiziunilor de știri. Ediția specială “premiantă” a fost urmărită de 418.000 de iubitori ai sportului alb, la o diferență minoră de punctaj față de ocupanta locului doi, arată o analiză publicată de paginademedia.ro.
Digi Sport 1 a transmis în exclusivitate, în 20 și 21 aprilie, semifinalele FED Cup, în care echipele Franței și României s-au confruntat pentru calificare două zile la rând. Meciul spectaculos la simplu cu Caroline Garcia, câștigat de Simona Halep după trei ore de luptă pentru fiecare minge (6-7, 6-3, 6-4), a fost și el lider de audiență, cu o medie de 700.000 de spectatori la nivel național.
Comentatorii Ionuț Angheluță și Dragoș Suciu au fost invitații lui Dan Ștefănescu în edițiile speciale ale emisiunii “Așii tenisului”. Corespondenții trimiși special la Rouen, Gabriel Morariu și Sebastian Perju, au transmis pentru telespectatorii Digi Sport informații ”la cald” din semifinalele FED Cup.
Astăzi, de la ora 15:30, Digi Sport 1 transmite în direct și în exclusivitate semifinala turneului de la Madrid, unde Simona Halep, aflată la doar două victorii distanță de locul 1 în WTA, va evolua împotriva celei mai bune jucătoare de tenis a Elveției, Belinda Bencic. Meciul Simonei va fi urmat de o ediție specială a emisiunii “Așii tenisului”.
Etichete: simona halep , asii tenisului , audiente digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...