Aşa redevine Halep prima în lume! Italienii au găsit "formula secretă". Ce anunţă
31.01.2019, 09:49Italienii sunt convinşi că Simona Halep va reveni pe locul 1 WTA. Colaborarea cu Van Cleemput poate fi cheia pentru urcarea în fotoliul de lider al jucătoarei care acum e pe 3 în ierarhia mondială.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De săptămâna aceasta, tehnicianul belgian a sosit la Bucureşti, unde a început să o pregătească pe marea noastră campioană. Pentru Simo urmează partida din Fed Cup, cu Cehia, însă antrenorul vrea să se acomodeze cu sportiva noastră, astfel încât la turneele din februarie să obţină maximum.
Presa din Italia a vorbit despre colaborarea dintre cei doi, iar jurnaliştii din Cizmă anticipează că Halep va reveni pe primul loc WTA. În sprijinul afirmaţiei, se aduce dorinţa de performanţă a belgianului, care alături de Goffin nu a avut aceleaşi şanse. În tenisul masculin există cei trei titani - Nadal, Djokovic, Federer -, astfel că e greu să te apropii de performanţe deosebite.
"Cunoscând determinarea Simonei Halep, dar şi foamea de performanţe a lui Van Cleemput, putem paria că românca va reveni în curând în fruntea clasamentului. Deocamdată, cei doi gândesc pe termen scurt şi mediu, dorindu-se ca sportiva să fie în formă maximă la cele mai importante turnee din februarie, Indian Wells şi Miami", notează tennis.it.
Ce şanse are Halep să revină pe primul loc?
Trebuie spus că Osaka va fi foarte greu de detronat în următoarea perioadă. Cel puţin pentru Simona Halep, misiunea pare una extrem de grea. Pentru că marea noastră campioană a avut rezultate foarte bune în 2018 pe zgură, în timp ce Osaka, după ce s-a impus la Indian Wells, a avut o perioadă extrem de "tăcută".
Mai jos am calculat ce puncte importante au de apărat Halep şi Osaka în următoarele luni, până la turneele din SUA, care precedă US Open. De acolo, Simo are ocazia să recupereze din ecart, ea accidentându-se la Flushing Meadows şi ratând restul sezonului.
Puncte de apărat pentru Osaka până după Wimbledon
- Indian Wells - victorie (1000 puncte). În 2018, deşi nu trecuse vreodată de turul trei la un turneu din categoria Premier Mandatory, Osaka s-a impus la Indian Wells. A pierdut un singur set în drumul spre titlu.
- Dubai - sfert de finală (190)
- Roland Garros - turul 3 (130)
- Nottingham - semifinale (110)
- Wimbledon - turul 3 (130)
- Total: 1560 puncte
Puncte de apărat pentru Halep până după Wimbledon
- Doha - semifinale (350)
- Indian Wells - semifinale (390)
- Stuttgart - sferturi de finală (100)
- Madrid - sferturi de finală (215)
- Roma - finală (585)
- Roland Garros - victorie (2000)
- Wimbledon - tur 3 (130)
- Total: 3770 puncte
Etichete: simona halep , halep , halep antrenor , van cleemput
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...