"Aşa cum spune şi unul dintre tatuajele mele!" Ce a postat "rebela" tenisului românesc, după al treilea titlu din carieră
articol scris de Digi Sport23.02.2021, 08:36
Andreea Prisăcariu (21 de ani) a câştigat turneul ITF de la Antalya, după ce a învins-o în finală pe italianca Aurora Zantedeschi, cu 6-3, 7-5.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Andreea Prisăcariu, al treilea titlu din carieră
Galerie Foto
Acesta este al treilea titlu ITF obţinut de Prisăcariu în cariera sa, după două câştigate în 2019 la Tabarka (Tunisia).
Sportiva noastră a postat un mesaj pe reţelele sociale, după succesul din Turcia.
"Vreau să împart cu voi câteva trăiri de-ale mele. Am câştigat al treilea meu titlu...de această dată în Turcia, o altă ţară pe care este pe placul inimii mele. Îţi mulţumesc, antrenorul meu, Alex Cojocaru! Te apreciez din toată inima şi sunt atât de fericită că suntem împreună în această călătorie. Îţi mulţumesc, Marius Papu! Sunt binecuvântată să te am lângă mine. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat încrederea de a merge mai departe. Aşa cum spune unul dintre tatuajele mele...Cu binecuvântarea lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt", a postat Andreea Prisăcariu, după succesul din Antalya.
Cine este Andreea Prisăcariu, "rebela" cu 21 de tatuaje
Fostă campioană națională la juniori, sportiva din Iași este o prezență spectaculoasă. Are 21 de tatuaje, fiecare dintre ele cu o semnificație aparte.
”Lupul de pe brațul stâng e animalul meu sălbatic favorit. E împărțit în jumătate: o jumătate e partea mea bună, iar cealaltă e partea rea. Mai am un tatuaj pentru bunica mea, care a decedat în 2013. E un soare, consider că mă protejează de rele. Pe antebraț am tatuaje pentru bunicii mei.
Mai am un mic șarpe pe ceafă. Pe glezne mai am niște stele și o semilună. Mai am o flacără, o coroană. Toate înseamnă câte ceva foarte puternic pentru mine”, explica ea, acum câteva luni.
Totodată, jucătoarea româncă, născută la Iași, a spus că abia așteaptă să fie o ”mireasă tatuată”. ”N-am cum să regret tatuajele. Fac parte din mine, au făcut parte din familia mea, mă reprezintă. Abia aștept să fiu o mireasă tatuată”, a explicat Andreea Prisăcariu.
Etichete: antalya , andreea prisacariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...