"Ar fi trebuit să se oprească!" CTP a vorbit despre greșeala făcută de Simona Halep
19.10.2018, 09:51Problemele de sănătate au împiedicat-o pe Simona Halep să ia parte la ultima competiție importantă a sezonului. Diagnosticată în urmă cu două săptămâni cu hernie de disc, sportiva noastră a fost nevoită să se retragă atât din turneul de la Moscova, cât și de la Turneul Campioanelor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
De altfel, din cauza problemelor de la coloană, Simona Halep a abandonat la turneul de la Beijing, iar la Wuhan a pierdut categoric în fața slovacei Dominika Cibulkova, scor 0-6, 5-7. Cristian Tudor Popescu a vorbit despre problemele de sănătate ale Simonei Halep.
"În câteva luni (n.r. - în cât timp revine). (…) Simona, după părerea mea, ar fi trebuit să se oprească după turneul de la Wuhan. Faptul că a continuat să joace i-a făcut rău. Ar fi trebuit să se oprească atunci și să-și programeze recuperarea pe câteva luni de zile. Se poate rezolva această problemă cu terapie. Andrei Pavel a avut o afecțiune chiar mai gravă, cred, decât a Simonei. Cu tratament a reușit să rămână la nivel înalt în circuitul profesionist", a spus Cristian Tudor Popescu la RFI.
Simona Halep a înregistrat 4 înfrângeri consecutive
De la victoria cu Sabalenka din semifinalele de la Cincinnati, au urmat 4 înfrângeri consecutive, înainte de verdictul dat de medici, acela că Halep suferă de hernie de disc. Problemele au obligat-o să se retragă de la Moscova și de la Turneul Campioanelor. Chiar și așa, ea va termina anul pe primul loc WTA.
"Din păcate, după multe discuţii cu echipa mea şi cu doctorii am decis să mă retrag de la Singapore. Aş fi vrut să închei 2018 cât mai bine după un an incredibil, dar accidentarea de la spate m-a împiedicat şi trebuie să pun pe primul plan sănătatea pe termen lung.
Sunt tristă că nu sunt pregătită să joc la cea de-a cincea ediţie de aici, de la Singapore, dar dar sunt convinsă că este decizia corectă şi voi face tot ce pot pentru a mă reîntoare să mă lupt pentru a participa anul viitor la Turneul Campioanelor. Singapore este un oraş special şi sunt sigură că fanii vor putea vedea jucătoare fantastice în această săptămână", a fost mesajul postat de ”Simo” pe Twitter.
Etichete: simona halep , simona halep accidentare , cristian tudor popescu , ctp simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...