Anunțul făcut de Novak Djokovic, după ce s-a impus la Roland Garros și a scris istorie
articol scris de Digi Sport12.06.2023, 09:09
Novak Djokovic, primul sportiv din istorie care a cucerit 23 de titluri de Grand Slam, a anunţat că nu intenţionează să dispute vreu turneu pe iarbă înaintea celui de la Wimbledon, care va debuta peste trei săptămâni.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Novak Djokovic anunță că va juca pe iarbă doar la Wimbledon
Galerie Foto
"Pe iarbă, prevăd să joc doar la Wimbledon", competiţie programată între 3 şi 16 iulie, a declarat sârbul în cursul unei conferinţe de presă.
"Voi merge la Londra destul de curând, pentru a mă antrena şi a mă pregăti pentru un nou turneu de Grand Slam", a adăugat el.
Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani, l-a învins cu 7-6 (1), 6-3, 7-5, pe norvegianul Casper Ruud, duminică, în finala turneului de la Roland Garros.
Înainte de a se deplasa în capitala britanică, sârbul îşi va rezerva timp pentru a sărbători ai treilea său succes pe zgura pariziană, graţie căruia a devenit jucătorul cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie.
"Am rămas serios prea mult timp. Aşa că acum, puţină relaxare şi timp în familie. Chiar dacă nu am prea mult timp, de fapt, pentru că sezonul pe iarbă vine repede", a mai spus campionul sârb.
TOPUL jucătorilor cu cele mai multe trofee de Grand Slam
- Novak Djokovic – 23 de trofee
- Rafael Nadal – 22 de trofee
- Roger Federer – 20 de trofee
- Pete Sampras – 14 trofee
- Roy Emerson – 12 trofee
- Bjorn Borg – 11 trofee
- Rod Lever – 11 trofee
Soția lui Novak Djokovic a văzut meciul istoric alături de starul care a semnat ”divorțul de 650 de milioane de dolari”
Galerie Foto
Novak Djokovic (36 de ani, 3 ATP) l-a învins pe Casper Ruud (24 de ani, 4 ATP), scor 7-6 (1), 6-3, 7-5, în finala Roland Garros 2023 și a ajuns la 23 de titluri de Grand Slam câștigate, un record.
Campionul sârb a fost susținut din tribună de soția sa, Jelena, și de copiii cuplului.
Jelena Djokovic a stat în lojă de copiii săi, dar și de Tom Brady, unul dintre cei mai mari jucători de fotbal american din istorie.
Cei doi au discutat în repetate rânduri pe durata meciului de la Paris.
După meciul împotriva lui Casper Ruud, Novak Djokovic a avut un mesaj pentru copiii săi, dar și pentru tinerii fani din toată lumea.
”Copiii mei sunt în tribună și mi-ar plăcea să pot să-i inspir cu acest moment. De fapt, vreau să transmit un mesaj pentru toți copiii care au anumite aspirații. Când aveam 7 ani, am visat să fiu numărul 1 în tenis, iar acum sunt recunoscător.
Am simțit că am avut puterea să-mi creez propriul destin și am crezut asta în fiecare zi. Vreau să le spun tuturor copiilor să-și urmeze visul. Dacă vreți un viitor mai bun, creați-l! Credeți în voi!", a spus Novak Djokovic, la festivitatea de premiere”, a spus Novak Djokovic.
Tom Brady, ”divorț” de 650 de milioane de dolari
În toamna anului trecut, Tom Brady și modelul Gisele Bundchen au decis să divorțeze.
Galerie Foto
Presa din SUA a numit de-a lungul timpului ruptura dintre Brady și Bundchen ”divorțul anului” sau ”despărțirea de 650 de milioane de dolari”, cu referire la averea adunată de cei doi.
Etichete: novak djokovic , roland garros 2023 , wimbledon 2023
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...