Galerie Foto Antrenorul Serenei Williams, caracterizare surprinzătoare pentru Coco Gauff. "A venit la mine când avea 10 ani"
08.06.2020, 11:50Patrick Mouratoglou, francezul care o antrenează pe Serena Williams, a vorbit în termeni laudativi despre noua senzație din tenis, Coco Gauff (16 ani).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Omul care deține una dintre academiile de top ale lumii s-a activat în perioada care a blocat tenisul mondial și oferă interviuri pe toate meridianele lumii.
Galerie Foto
Voce puternică în sportul alb, Patrick Mouratoglou știe tot ce mișcă în tenisul feminin, iar vorbele sale fac, de obicei, înconjurul siteurilor de profil.
Jucătoarea care etalează un tenis extrem de solid pentru vârsta sa, americanca Coco Gauff, l-a fascinat pe specialistul francez.
"A venit la mine la academie când avea doar 10 ani. Am purtat o discuție unu la unu cu ea și mi-am dat seama că e o fată incredibilă. Apoi le-am zis antrenorilor mei: <<Băieți, fata asta e diferită!>>.
Ulterior, când a împlinit 14 ani, am realizat că e mai matură decât o jucătoare care avea 25 de ani! Când întâlnești oameni excepționali, îți dai seama de acest aspect de la prima interacțiune cu ei. Apoi am tot urmărit-o. Și mereu m-a surprins plăcut!", a declarat Patrick Mouratoglou, potrivit The Guardian.
"Coco are o putere interioară care o face specială"
"Coco are o putere interioară care o face specială. Ea are un discurs senzațional pentru vârsta sa, 16 ani", a mai spus antrenorul Serenei Williams.
Cori Gauff (SUA, 52 WTA) a mărturisit că a purtat o bătălie grea cu depresia, deși are doar 16 ani. Anul acesta, după ce a pătruns în optimile de la Melbourne, sportiva din Delray Beach (Florida) a devenit prima jucătoare în vârstă de 15 care urcă în Top 50 WTA.
Americanca percepută de specialiști drept urmașa Serenei Williams a impresionat anul trecut, când atingea optimile la Wimbledon, performanță reeditată în acest an, la Australian Open.
Celebritatea atinsă foarte devreme a apăsat însă greu pe umerii puștoaicei care are în palmare un titlu WTA și a câștigat doar din tenis peste 800.000 de dolari.
Cori Gauff: "Colegii mei mergeau la liceu, mi se părea că duc o viață normală"
Cori Gauff susține că trecerea prin malaxorul performanței în sportul alb a purtat-o prin stări apăsătoare. "De-a lungul vieții, am fost mereu în lumina reflectoarelor, ceea ce mi-a provocat un mare entuziasm, ceea ce nu doream neapărat. Mulți dintre prietenii mei mergeau la liceu și mi se părea că duc o viață normală, că sunt fericiți", dezvăluie adolescenta, fost număr 1 mondial la junioare.
Cori Gauff: "Eram pierdută, nu știam în ce direcție să o iau"
Ascensiunea rapidă pe scara performanței a determinat-o să-și pună mii de întrebări, dar susține că a depășit presiunea mentală și a redescoperit dragostea pentru tenis.
"Eram pierdută, nu știam în ce direcție să o iau. Mi-a luat mult timp să stau, să mă gândesc și să plâng. Eram confuză. Înainte de Wimbledon, sezonul 2017-2018, încercam să-mi dau seama dacă asta vreau cu adevărat (n.r. - tenis). Eram învățată cu rezultatele, dar mi-am dat seama că trebuie să joc pentru mine, nu pentru prieteni sau pentru altcineva. Timp de un an am fost în depresie, a fost cea mai dificilă perioadă a vieții mele", a spus Gauff pentru Behind The Raquet.
Gauff susține că nu-i place să fie comparată cu Serena Williams sau cu sora ei mai mare, Venus Williams. "Nu e corect să fiu comparată cu ele, ele sunt preferatele mele, dar nu sunt deocamdată la nivelul lor", a mai spus Gauff pentru sursa citată.
Etichete: tenis , patrick mouratoglou , antrenor serena williams , coco gauff
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...