Antrenorul lui Begu nu-i condamnă pe organizatorii de la Shenzhen: "Nu aveau altă soluţie". Ce obiectiv i-a fixat Irinei
07.01.2018, 10:53Antrenorul Irinei Begu e de acord cu decizia organizatorilor de la Shenzhen, care au mutat într-o sală care nu oferea condiţii de televizare finalele de simplu şi dublu, din cauza ploii de sâmbătă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"A fost o situaţie dificilă, a trebuit să mute tot, să găsească această sală şi nu au avut altă soluţie. A plouat până azi în jurul prânzului (n.r.ora Chinei), deci a fost decizia potrivită. Nu puteai să găseşti o sală cu suprafaţă de ciment, cu locuri şi condiţii de a face o transmisiune în direct atât de repede, într-o zi. Jucătoarele sunt obişnuite, au mai jucat în astfel de condiţii în cariera lor. Condiţiile au fost foarte bune, sala arăta foarte bine, dar nu era optimă pentru o finală de turneu, nu erau condiţii de televizare. Nici pentru organizatori nu a fost o alegere uşoară, dar nu cred că a existat altă soluţie", a declarat Artemon Apostu-Efremov la "Digi Sport Matinal".
Efremov e mulţumit de progresele Irinei Begu, aflată pe locul 43 WTA, şi crede că bucureşteanca poate urca mult în acest an în clasamentul mondial.
"S-a stabilizat ca o jucătoare de top, sper să facă şi următorul pas, spre top 20. Irina e mai agresivă, mai stabilă, gestionează mai bine momentele importante, ceea ce face diferenţa. În meciul cu Babos au fost câteva decizii potrivite care au făcut diferenţa", a mai spus Apostu-Efremov.
Irina Begu a ajuns în semifinale la primul turneu WTA al anului, la Shenzhen, unde a cucerit şi trofeul la dublu, alături de Simona Halep, după o finală cu cehoaiceie Siniakova şi Krejcikova.
"A fost unul din cele mai bune meciuri de dublu văzute de mine. Au avut adversare foarte bune, au lovit foarte bine cehoaicele, mă bucur că au reuşit să se adapteze. O victorie mare. Irina şi Simona au trecut repede peste adversitatea de la simplu şi au lucrat ca o echipă, e primul trofeu pentru Simona la dublu, pentru Irina al şaptelea, mă bucur că a început anul în acest fel", a mai afirmat Artemon Apostu-Efremov.
Turneele WTA de la Hobart şi Sydney sunt transmise în direct de Digi Sport.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: simona halep , irina begu , dublu halep begu , finale sala shenzhen , antrenor irina begu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...