Andy Murray şi Novak Djokovic vor juca pentru trofeu la Roland Garros. Prima finală a britanicului la Paris
03.06.2016, 19:30Turneul masculin de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, va avea un campion în premieră. Liderul mondial Novak Djokovic şi al doilea jucător al lumii, Andy Murray, s-au calificat în finala de la Paris. Nici unul dintre ei nu s-a mai impus pe zgura din capitala Franţei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Djokovic a avansat în ultimul act după un meci fără istoric. Sârbul a trecut în trei seturi de surpriza turneului masculin, austriacul Dominic Thiem, pe care l-a învins cu 6-2, 6-1, 6-4, după mai puţin de două ore de joc.
Va fi a patra finală a lui Nole la Paris, după cele din 2012, 2014 şi 2014. În toate cele trei apariţii precedente, actualul lider mondial a fost învins - de două ori de Rafael Nadal şi o dată de Stan Wawrinka, anul trecut.
Deţinătorul titlului s-a oprit în semifinale la această ediţie. Elveţianul a pierdut în patru seturi meciul cu Andy Murray, scor 4-6, 2-6, 6-4, 2-6.
Britanicul va juca, astfel, prima sa finală la Roland Garros şi devine al zecelea jucător din era Open cu 10 prezenţe în ultimul act în turneele de Grand Slam.
Totodată, Murray este primul britanic care va juca pentru trofeu în capitala Franţei, după Bunny Austin, în 1937. Ultimul jucător din marea Britanie câştigător la Roland Garros a fost Fred Perry, în 1936.
Djokovic şi Murray au jucat şi finala primului Grand Slam din acest an, Australian Open, acolo unde sârbul a câştigat în trei seturi.
Odată cu duelul din ultimul act la Paris, cei doi rivali vor fi devenit adversari în finală în toate cele patru turnee majore. Djokovic s-a impus în toate meciurile lor de la Australian Open (2011, 2013, 2015 şi 2016), în timp ce Murray a câştigat la Wimbledon (2013) şi US Open (2012).
În partidele directe, Djokovic conduce cu 23-10, iar pe zgură sârbul a câştigat trei dintre patru întâlniri. Totuşi, Murray s-a impus în ultimul meci disputat pe această suprafaţă, în finala de la Roma.
Etichete: novak djokovic , roland garros , grand slam , andy murray , stan wawrinka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...