Andrei Pavel, încrezător în Simona Halep. Cele două condiții pentru ca românca să câștige un nou Grand Slam
articol scris de Digi Sport02.05.2022, 16:03
Andrei Pavel (48 de ani) crede că Simona Halep are șanse în viitorul apropiat să triumfe din nou la un Grand Slam, însă are nevoie de două condiții care să se indeplinească.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul sportiv a analizat prestația pe care Halep a avut-o în ultimul timp.
Andrei Pavel: "Pentru Simona Halep e important să fie motivată și sănătoasă"
Andrei Pavel are încredere în colaborarea pe care o are Simona Halep cu Patrick Mouratoglou, acesta fiind un factor pe care nu trebuie să-l mai schimbe.
Fostul tenismen român a numit și cei doi factori esențiali pentru un succes al Simonei la un turneu de Grand Slam: motivația și sănătatea.
"Din punct de vedere tactic, nu ar trebui să schimbe nimic. La ea contează foarte mult motivația și sănătatea. Aceste două lucruri sunt cele mai importante pentru Simona acum. Experiență are cât cuprinde, iar Simo acum are nevoie de sănătate și motivație.
Sunt acum niște jucătoare puternice pe care trebuie să le bată, e un nou lider, Iga Swiatek, care momentan e în cea mai bună formă, dar eu cred că Simona, dacă e motivată și are răutatea ei caracteristică, mai poate să câștige un Grand Slam", a spus Andrei Pavel, conform Sport.ro.
Simona Halep - Cori Gauff, Live Video, Digi Sport 2, în optimile turneului de la Madrid. Românca, favorită clară
- Partida dintre Simona Halep și Cori Gauff se joacă nu mai devreme de ora 17:00 și va putea fi urmărită în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 2, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Românca a arătat un joc solid până acum sub comanda lui Patrick Mouratoglou (51 de ani) și este cotată cu prima șansă la trofeu de către casele de pariuri, după ce a spulberat-o pe Paula Badosa (24 de ani, locul 2 WTA), scor 6-3, 6-1.
Meciul de luni va reprezenta a treia întâlnire directă dintre Halep și Gauff. Prima confruntare a avut loc în 2019, în optimile de la Wimbledon, când românca a câștigat cu 6-3, 6-3.
Românca a fost victorioasă și la al doilea meci împotriva americancei, disputat anul acesta, în turul trei de la Indian Wells, scor 6-3, 6-4.
Dacă va trece de Gauff, Halep va juca în “sferturi” la Madrid împotriva învingătoarei din partida Ons Jabeur (locul 10 WTA) – Belinda Bencic (locul 13 WTA).
Etichete: simona halep , andrei pavel , grand slem
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...